duminică, 11 octombrie 2020

Despre noi sau invitație la armonie


În martie anul acesta, ca urmare a stării de urgență și a pandemiei, începeam, după cum mulți dintre voi știți, un demers pe care nici nu l-am estimat și nici nu l-am programat. Acest demers a inclus campania legată de protecția socială a artiștilor independenți, campania legată de strângerea de fonduri pentru muzicienii independenți, iar in final, cum era firesc, proiectul de apariție și organizare a unei asociații, a unei uniuni. Mulți dintre noi ne aducem aminte, de-a lungul timpului, de încercări similare de constituire a unui organism profesional, unele au eșuat chiar inainte de a se naște, altele s-au diluat până la dispariție. E important să identificăm cauzele care au dus la aceste eșecuri. Mai exact marile probleme, luate nu neapărat intr-o ordine anume:

 

1. Ce avantaje am dacă intru în asociație? Ce îmi iese mie la treaba asta? sau
ție ce iți iese? Ce interes te face pe tine să incerci să mă convingi să fiu alături de tine sau că această organizație este plină de bune intenții și nu încearcă să profite de mine?

- Nu ai nici un avantaj direct. Nici bani, nici vreo putere in plus. Faptul că te înscrii într-o organizație aflată la început, într-o țară în care mai degrabă există haos in piața muzicală se numește muncă in folosul comunității. De obicei, când folosim această expresie, ne gândim la cineva care a încălcat legea și, în schimbul unei amenzi sau a unei perioade de încarcerare, muncește în folosul comunității, de exemplu măturând străzile sau muncind la spații verzi. Cu toate glumele sau ironiile la care ne putem gândi până la urmă, cumva e același lucru. Cei care se gândesc să participe la această construcție trebuie să înțeleagă că vor investi timp, bani și energie pentru binele personal dar care va veni dintr-un bine comun, practic el va munci pentru ceilalți, pentru interesele generale ale breslei muzicienilor, sau în general a artiștilor acestei țări, investind așa cum am spus energie, muncă, bani și o bună perioadă de timp nu va primi nimic în schimb.

 

2. Cu cine mă asociez? Cu toți ”văcarii”, cu toți lăutarii, cu toți proștii?

- Da. De trei ori da. Pentru că este o organizație profesională. Acest tip de organizație nu e despre nivelul profesional (asta poate fi sau poate deveni,de exemplu, Ordinul Muzicienilor), nu e despre nivelul de educație, în organizația această au loc și doctorii în muzică dar și ultimul lăutar de la restaurantul gării din Lehliu.
- De ce

Pentru că aparținem unui corp social profesional același pentru toți, indiferent dacă unii dintre noi sunt mai talentați sau nu, sunt mai pregătiți sau nu, sunt mai cunoscuți sau nu. Aspectele legale, administrative, etice pe care acestă organizație își propune să să le regleze nu pot fi implementate în funcție de câte acorduri pe secundă poți cânta, sau în funcție de un ambitus vocal comparabil cu ambitusul pianului de exemplu, sau în funcție de numărul de facultăți făcute în nu știu ce arii geografice, sau in funcție de câte biblioteci ai avut timp să citești.
- De ce

Pentru că în societatea actuală bazată pe capitalism și democrație pentru a fi relevant ca organizație ai nevoie de numere. De ce ai nevoie să fii relevant? Pentru a obține de la Executiv, de la Legislativ, prin acțiuni de lobby multiplele, rezolvarea unor nevoi pe care le avem pentru a lucra și crea intr-un mediu propice și nu într-unul toxic cum este la ora actuală.

 

3. Interese divergente, chiar antagonice.
Aici problemele sunt mai complicate. Sunt chiar istorice. La prima vedere muzicianul care se bucură de notorietate nu poate avea aceleași interese cu muzicianul al cărui nume nu reprezintă mai nimic pentru marele public. La prima vedere muzicianul de rock are interese diferite față de cel care cântă folclor, sau cel care cântă doar in restaurant sau la evenimente are interese diferite față de cel care cântă doar pe scenă sau la festivaluri. Sunt și altfel de interese antagonice. Cum ar fi de exemplu al celor care sunt abonați la „cașcavalul“ numit promovare media-radio-tv față de cei care nu sunt acolo. Sau cum ar fi al celor care sunt abonați la „cașcavalul“ numit concerte pe banii statului versus cei care nu au acest avantaj. În fine, divergențe între muzicianul care cântă pe mult mai mulți bani față de cel care cântă pe infinit mai puțini. Evident că mai sunt și alte exemple. Am enumerat doar câteva pentru a înțelege contextul. La prima vedere toate aceste categorii de muzicieni sunt practic imposibil de adus laolaltă. Ei bine chiar și in aceste condiții foarte dificile sunt soluții, soluții care, însă, cer niște condiții. Iar condițiile sunt legate de răbdare, de persuasiune, de seriozitatea și insistența cu care trebuie să fii determinat să rezolvi probleme.

În primul rând sunt necesare măsuri la nivel macro dar si micro de mecanisme anti-corupție. Sistemul PCR (pile-cunoștințe-relații) trebuie redus cât mai mult cu putință. Rețeaua și circuitul banilor și a influențelor care îi acompaniază, parandărătul dintre instituțiile statului și unii dintre artiști, felul in care se fac selecțiile pentru concerte sau felul in care sunt finanțate diverse proiecte trebuie reglate.

Apoi sunt necesare măsuri de transparentizare a felului în care sunt colectate și repartizate drepturile de autor, modalități prin care muzicianul prin organisme reprezentative sau direct, poate avea acces neîngrădit la felul în care iși fac treaba organismele de gestiune colectiva. Cum pot fi rezolvate aceste probleme? În primul rând, și este absolut obligatoriu, prin ceea ce se numește solidaritate profesională. Trebuie să învățăm să fim solidari. Solidaritatea nu e o chestiune de tinerețe sau bătrânețe, de bogăție sau sărăcie, nu ține de talent, de contul din bancă, de popularitate, de frumusețe sau prostie ci doar de omenie.

În al doilea rând avem nevoie de lobby. De oameni în Guvern, în Parlament, în structurile adminstrative locale, care să ne ințeleagă și să ne sprijine. Fără sprijin politic orice demers al nostru, oricât de indreptățit ar fi, rămâne doar o încercare, un obiectiv neatins. Asta trebuie să o înțeleagă mai bine toți colegii noștri care au două orientări. Prima orientare: „toți politicienii sunt o apă și un pământ, fură și sunt ticăloși“ iar a doua „eu nu fac politică, nu mă interesează, nu mă uit la televizor“. Nu toți politicienii fură și sunt ticăloși și nu scriu aici despre cei care au inceput să facă politică din 2016 incoace. Sunt oameni de treabă în toate partidele. Problema lor e că sunt marginalizați. Misiunea noastră cu legile și prevederile administrative pe care vrem să le promovăm este să ajungem la acei oameni potriviți pe care să reușim să-i convingem de justețea demersurilor noastre. În ceea ce privește punctul doi vă rog să îmi dați voie să vă reamintesc că faceți politică de când vă treziți și până când adormiți la loc. Dacă aveți apă caldă sau nu, dacă aveți gaze la aragaz sau nu, dacă de când plecați și până ajungeți pierdeți o oră sau două când în mod normal drumul respectiv trebuia să dureze doar jumătate de oră, dacă nu cumva s-a oprit curentul, dacă v-au intrat banii la timp, dacă a crescut euro, toate astea țin de politică, vrei sau nu vrei. Problema este dacă rămâi în masa de manevră sau ieși din rând și manifești atitudine. E inutil să stai să te plângi că politicienii sunt corupți și ticăloși, că organizatorii și impresarii vor doar să te fure, că piața e plină de ”văcari” care îți iau jobul și care cântă prost pe bani puțini, că la televizor și la radio intră doar cei cu relații și bani șamd. Așa cum este total contra-productiv să te gândești și să spui că tu ești prea mic, că tu nu poți schimba lucrurile în bine pentru tine și familia ta. De fapt, tot acest sistem haotic care te agresează în fiecare zi și care nu te lasă să te exprimi și să trăiești până la urmă așa cum dorești ni se datorează tuturor intr-o anumită măsură. Pentru că l-ai lăsat să se dezvolte, pentru că nu te-ai opus, pentru că practic, în loc să îl schimbi ai incercat să te adaptezi și dacă n-a reușit, el sistemul, să te schimbe ai rămas undeva la marginea lui și simți că totul e împotriva ta, iar tendința este să te obișnuiești cu ideea sau să fugi de el.

 

4. Neîncrederea și teama

Muzica prin excelență presupune echipă. O linie melodică este de fapt o poveste alcătuită din unul sau mai multe personaje, care pun intrebări, dau răspunsuri, sunt în bună înțelegere, adică sunt consonante, sau dimpotrivă sunt conflictuale, adică disonante. Absolut la fel arpegiile sau acordurile sau progresiile fie pe orizontală sau verticală. Sunetul în sine este o alcătuire de armonice. Vibrația are nevoie de un distributor și un perceptor. Totul în muzică se face cumva împreună. În mod natural muzica este un act comunitar, de grup. Într-o orchestră, un cor, o trupă, sau o formație relația inter-umană nu este ca intr-un birou sau ca într-o hală de producție. Pentru că efectiv materialul de lucru depășește ca încărcătură informatică nivelul rațional de percepție umană și se raportează mai degrabă și de la un anumit nivel mai mult la emoțional. De aceea putem spune că muzica este un domeniu de echipă. Consonanța, armonizarea, produsul finit trebuie să fie frumos, iar ca să fie frumos trebuie să respecte niște reguli care în mare parte nu sunt democratice ci mai degrabă ierarhice. N-o să se supere niciodată o nonă sau o septimă pe faptul că ea se aude mai încet decât tonica sau decât terța care dă modul acordului. N-o să se sperie niciodată un grup de patru șaisprezecimi că ele vor fi veșnic mai puțin băgate in seamă față de însemnătatea unui triolet, de exemplu. Toate organizațiile alcătuite din oameni, începând de la consiliul local al comunei Veneția de Jos din județul Brașov (chiar există!) și până la Organizația Națiunilor Unite (dacă mai există!!) ar trebui să invețe și să ințeleagă forma de organizare a muzicii. Cu atât mai mult muzicienii. Problema este că de-a lungul timpului chiar noi am uitat sau nu ne-am gândit să urmăm acest exemplu care ne stă la îndemână. Am făcut asta din neîncredere și teamă. La noi formațiile, orchestrele particulare nu țin, nu durează. De ce? Pentru că există neîncredere și teamă. De cele mai multe ori oameni se asociază pe termen scurt sau foarte scurt să câștige niște bani după care gata. Formația noastră a luat sfârșit, cum se spune. Azi cânt cu x,y și z, maine cu n, m și c șamd. Știm cam aceleași cântece, le cam cântăm pe aceleași și asta e treaba. E valabilă ptr orice gen muzical aproape. E foarte greu să ții o formație în aceeași componență mai mult de 5-6 ani. Sau chiar 2 sau 3. Oamenii sunt egoiști, suspicioși, temători. Sau frustrați sau neinformați. Până când nu se va cristaliza o masă critică care să înțeleagă că e timpul să ne organizăm și care să atragă alături de ea și alți colegi care vor să pună umărul, nu se va putea schimba nimic. Trebuie să înțelegem că binele personal este generat de binele comun. Că dacă eu sunt pe locul 5 sau 85 intr-o ierarhie a unei structuri organizate nu înseamnă că sunt mai prost sau mai rău față de cel de pe locul 4 sau 10. Trebuie să înțeleg că rolul meu atât cât este, mai mic sau mai mare, este important și pentru mine dar mai ales pentru ceilalți. Neîncrederea și teama sunt cei mai mari inamici ai unei construcții, ai unei organizații.

Am atins doar câteva exemple de capcane, doar câteva aspecte a ceea ce ne impiedică să ne facem viața profesională mai bună și mai prietenoasă. Cea mai lungă călătorie începe cu primul pas. Cea mai frumoasă și complexă lucrare muzicală începe cu niște sunete și e formată doar din niște sunete. Construcția și organizarea lor face diferența între frumos și urăt, între bun și rău, între spectaculos și plictisitor. În ceea ce mă privește voi merge mai departe cu organizația muzicienilor independenți din România. Celor care vor să vină alături de mine în continuare pe acest parcurs le spun că nu vor avea nici un avantaj, că vor fi nevoiți să rupă din timpul lor pentru rezolvarea problemelor comunității, că nu trebuie să aștepte pe termen scurt la beneficii de ordin material și nici de altă natură, ba chiar îi previn să se aștepte la critici, ironii, piedici din partea colegilor de breaslă sau a adversarilor cu care se va intra într-un conflict inerent. Ne vom bucura impreună de roadele muncii și strădaniei noastre doar atunci când proiectele vor fi duse la bun sfârșit : recensământul muzicienilor și al artiștilor independenți, legiferarea statutului artistului din România, reglarea și transparentizarea relației cu organismele de gestiune colectivă, reglarea și armonizarea unui mediu de promovare în care principiile egalității de șanse și meritocrației să capete o pondere mult mai importantă, modernizarea învățământului muzical, schimbarea regimului fiscal al muzicienilor și multe altele care vor mai fi.

Pandemia ne-a arătat că nu avem nici o plasă de siguranță, nici o speranță pentru ziua de mâine din partea statului, a nimănui. Stă doar in puterea noastră să facem ceva pentru fiecare dintre noi, împreună. Atât cât putem și cu mijloacele pe care le avem la îndemână. Toate marile salturi de evoluție ale umanității în toate domeniile au pornit, de fapt, de la nimic sau aproape nimic. Poate unicul avantaj al acestei pandemii și a ceea ce ea generează este faptul că ne arată fără doar și poate că avem nevoie de o schimbare profundă. Iar această schimbare trebuie să înceapă cu noi înșine și cu felul în care îi vedem pe ceilalți, cu felul în care înțelegem că e necesar să ne unim și să luptăm împreună azi pentru drepturile noastre și pentru cele și cei de mâine.

 


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu