vineri, 21 februarie 2020

Despre eurovisionul ca o agapă privată


De parcă nu era suficientă lipsa de interes și lipsa de reforme din învățământul muzical, de parcă nu era suficientă atmosfera neprietenoasă, destul de toxică în care muzicianul liber profesionist își desfășoară activitatea de câteva bune decenii, de parcă nu era suficientă uitarea, nepăsarea în care mulți muzicieni neafiliați eșuează când ajung la bătrânețe, iată că “facem ce vrem pentru că putem” poposește și în lumea muzicală prin intermediul televiziunii publice de sub stăpânirea doamnei Gradea (pentru că nu-i așa ce naște din pisică șoareci mănâncă). Mulți colegi de breaslă cu care mă întâlnesc și care citesc ceea ce scriu mă întreabă dacă nu cumva am prea mult timp la dispoziție, sau mă plictisesc sau am luat-o razna scriind despre aceste lucruri nerezolvabile. Tuturor le-am spus că nu putem tace chiar toți, mă rog, din diverse motive sau interese. Eu nu pentru mine scriu și astfel protestez. O fac în primul rând pentru copii, tinerii, oamenii talentați la muzică din țara asta care au ceva de spus și cărora li se pune călușul în gură de către un sistem de prea multă vreme ticălos, cinic, pe care , se pare, că nimeni nu este interesat sau potent să-l desființeze sau măcar să-l ia la descusut. Și mă refer aici la tot. La jocuri prin concursuri, la promovări pe sub mână, la trafic de influență, la discriminare și domnia bunului plac.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu