duminică, 25 noiembrie 2018

La centenar birjar! (II)




O tradiție profundă in România și la români. Plecarea din țară. E o tradiție veche de cel puțin 159 de ani de când România există de facto și de 140 de ani de când există de iure. Păturile instărite ale societății iși trimiteau copii la școală. Unde? In Occident. Până in 1945 românii plecau din țară fie la studii, fie in călătorie cu precădere in Occident. La această idee trebuie adăugat faptul că a existat o mișcare destul de importantă, mai ales in Transilvania incă de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea dar și in prima jumătate a secolului XX. Aceea de emigrare in Statele Unite ale Americii. Fie legat de febra aurului, fie legat de scăparea de sărăcie, visul american a existat și la români incă din prima sută de ani de existență oficială a statului român. După cel de al II-lea război mondial și inscăunarea la putere, in România, a regimului dictatorial-comunist predilecția către plecarea in Occident a căpătat valențe noi. Dintr-o orientare la niște cote de interes medii spre mici, această idee, această orientare, această dorință a inceput să se accentueze in primul rând datorită interzicerii părăsirii țării sau dacă nu, a manifestării unui control extrem de riguros al acestei chestiuni. Au fost perioade când obținerea unui pașaport simplu de călătorie era un prvilegiu rezervat doar potentaților timpului. Asta a creat o frustrare și s-a transformat in “fructul oprit” ceea ce a mărit consistent interesul.
Un alt factor care a mărit interesul a fost și contradicția dintre propagandă și informațiile care veneau despre acest mirific occident. Atâta vreme cât le spui oamenilor oficial, la televizor că occidentul este decadent, că oamenii mor de foame pe străzi, că sunt exploatați și terorizați, iar pe de altă parte vin informații “de la om la om” că de fapt nu numai că totul e foarte normal, dar mai tot ce aici e interzis, acolo e permis și mai ales că poți fi liber să faci cam ce vrei, asta devine, iarăși, un factor care a creat frustrare și evident mărirea interesului. Mai sunt trei aspecte care au transformat interesul in disperarea de a pleca. Mai intâi odată cu falsa deschidere pe care Ceaușescu a creat-o la sfârștiul anilor 60’, inceputul anilor 70’ informații, imagini, diverse produse au intrat in România. Făceam colecții de pachete de țigări sau ambalaje de gumă de mestecat sau ciocolată, goale, pentru că erau foarte arătoase spre deosebire de cele autohtone similare, a existat o mică industrie de trafic de filme pe video pe care oamenii le savurau nu numai datorită acțiunii filmelor respective ci și pentru a vedea mașini, haine, magazine din același Occident la care pofteam și visam cu toții și evident că ne uitam cu jind la toți cei care reușeau să ajungă pe acolo. Tot aici mai trebuie adăugat un aspect important. S-a murit pentru asta. S-a murit mult. Oamenii erau vânați la frontiere, iar dacă nu erau uciși erau infundați in pușcării. După 90’ nu s-au schimbat prea multe pe la noi doar că oamenii au putut pleca mai ușor. După aderare, in 2007 a devenit un fenomen de masă. Nu s-a mai plecat doar la studii sau de plăcere. S-a plecat și se mai pleacă in continuare mai ales din cauza nevoii unui salariu mult mai bun, adică din dorința scăpării de sărăcie. In zilele destinate votării ultimului referendum au fost infinit mai mulți tineri la târgul universităților decât in secțiile de votare, ceea ce inseamnă mult. Ca frecvență a plecării suntem imediat după Siria, țară mistuită de ani buni de un violent război civil. In România războiul nu e violent dar e de mult. Este războiul lui Brâncuși, Enescu sau Caragiale. Este războil lui Eliade, Cioran sau Ionescu. Este războiul a milioane de victime care nu li s-a permis să trăiască, să se exprime, să se dezvolte ca români pe teritoriul statului acesta vechi de doar 159 de ani. E o tradiție in România și la români. Aceea de a pleca din țară pe care mă indoiesc că o vom sărbători de acest centenar.
Așa cum probabil nu vom comemora eroii care au căzut la frontiere pentru a fugi de acest marasm. La centenar birjar!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu