luni, 18 iunie 2018

MUZICA E PENTRU TOȚI ȘI TOATE - ep. 3




Episodul 3


O problemă de domeniu consiliului pentru combaterea discriminării



Un rezumat al celor două episoade anterioare. Am încercat să creez un cadru de discuție. Am analizat niște termeni. De fapt cea mai mare problemă, se pare, este aceea că nu există o proprietate corectă a termenilor și, suplimentar, termenii nu sunt peiorativi. Faptul că majoritatea informată a celor care disecă și analizează fenomenul muzical, de exemplu, bagă în aceiași oală, de entertainment foarte multe tipuri de performing asta nu trebuie să fie rău sau degradant sau primit ostil. Ne place sau nu, ceea ce facem noi se numește, foarte corect spus, entertainment. Am încercat în episodul trecut să descriu, inclusiv prin texte citate, ce înseamnă și mai ales cât de diversă este această formă de exprimare artistică, nota bene,la ora actuală. Mergem mai departe și vreau să descriu mai exact cum stă, de fapt, treaba cu acest cuvânt supus discriminării, dealtfel și natura socială a celui numit așa este supusă discriminării. Poate că vă miră această afirmație. Dar hai să vedem mai întâi ce înseamnă discriminare.
”Prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.” Haideți să mai vedem ce înseamnă și cuvântul peiorativ.
”PEIORATÍV, -Ă, peiorativi, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, afirmații etc.) Care are sens defavorabil; depreciativ, disprețuitor; (despre sensul cuvintelor, al contextelor etc.) defavorabil, depreciativ;”
Mai vedem ce înseamnă cuvântul muzician. Definiția din engleză spune că muzicianul este o persoană care cântă la un instrument muzical sau care are talent muzical. Oricine compune, conduce sau performează, ne putem referi la acesta ca fiind muzician. Muzicienii pot fi specializați într-un domeniu muzical anume sau pot aborda mai multe stiluri, ei putând fi performeri, dirijori, cântăreți, rapperi, producători, compozitori, aranjori, instrumentiști. Definiția din română ne spune că muzicianul este o persoană cu pregătire și cunoștințe speciale (!?!), care compune sau execută compoziții muzicale sau care cunoaște arta muzicală și poate aprecia muzica (!?!). Din start definiția românească crează niște bariere cel puțin discutabile, dar nu insist asupra acestui aspect deocamdată. Despre ce vorbim, până la urmă? Vorbim despre sensul cuvântului muzician cu derivatele sale discriminatorii, muzicant și lăutar. O să explic imediat de ce discriminatorii. Mai întâi să mai spunem odată ce înseamnă fiecare într-un context hai să-i zic, mai plastic.

Unii ne spun lăutari, se dau și mari influenceri, de fapt vorbește gura fără ei pentru că pur și simplu vorbesc despre ceea ce nu cunosc (un exemplu aici )

Iarăși dex-ul o dă de gard. Ne spune că lăutarul este un muzicant popular (!?!)care cântă la un instrument cu coarde sau la orice instrument, de obicei într-un taraf. O altă explicație la fel de hilară:
”Lăutarul este un muzicant instrumentist care cântă ma mult după ureche decât după note (!?!)”
După altă explicație lăutarul ar fi un viorist, un scripcar, un ceteraș, depinde de zona folclorică de unde vine titulatura. Am întâlnit de mai multe ori o altă titulatură aceea de muzicant. Ce e acela un muzicant? Păi dex-ul ne spune cam același lucru. De fapt problema e de influențe lingvistice. Muzician vine dn franțuzescul musicien sa din englezescul musician. Ceea ce greșit, după ureche, s-a preluat în limba română sunt varianta germană, respectiv musiker, care ar putea fi adoptată ca și muzicant, dar tot muzician înseamnă și mai ales varianta rusă, respectiv музыкант care se pronunță muzâcant, ceea ce nu înseamnă muzicant ci înseamnă tot muzician. Pe Prokofiev sau pe Ceaikowski oamenii în Rusia îi știu de muzâcanți, adică de muzicieni. Cam asta ar fi cu clarificarea termenilor. Acum haideți să mergem mai departe de termeni și să vedem, ceva mai plastic, cum vă spuneam ceva mai devreme să încercăm să schițăm, evident subiectiv și poate incomplet profilurile reale, sociale, individuale, preponderente ale acestor titulaturi.

1. “Lăutarul prin excelență” - Este puțin școlit chiar dacă a trecut pe la școală. Spun a trecut pentru că nu prea s-a prins de el prea multă știință. Întotdeauna, chiar și la vârste mici, pentru că vedea în jurul lui, banii nu se câștigau cu cartea. Mai târziu și-a dat seama că șmecherii la care cântă și de unde își ia bani mulți, n-au nici o legătură cu școala, e suficientă “școala vieții”. Ducea o viață de huzur. Bani, femei, băutură, distracție cu băieții. Mai ieșea și prost uneori, cu sabia la gât, luat toți banii după o noapte de muncă sau scandal, uneori mai și fugeau dar până la urmă una peste alta e bine. Acum a îmbătrânit. Are copii mari. Cel mai mic s-ar putea să îl moștenească dar l-a luat de urechi și i-a spus răstit:Gicule dacă nu studiezi Wieniawski și nu intri la orchestra Radio eu cu mâna mea te omor. Nu prea mai poate cânta. Băieții nu-l mai iau la treburi. Ce să-i faci. E bătrân. Noroc cu nevastă-sa care are pensia aia de la Cireșica. Altfel...

2. „Muzicantul”. Cel bătrân și cel tânăr. Cel bătrân are în buzunar experiența de o viață. A apucat să învețe ceva teorie muzicală, în mică măsură, adică poate citi cifraj, mai greu partituri cu note, dar are experiența cântatului. În cârciumă, pe care o consideră o veritabilă școală, la nunți, botezuri și alte evenimente private, e posibil să fi cântat și în ceva trupe de rock sau jazz sau blues de cele mai multe ori de mult apuse. Are ureche, poate cânta „la prima” cum se spune, are știința cântatului în diverse stiluri și ideea de a fi muzicant i se pare cea mai veritabilă formă de exprimare muzicală. Muzicantul tânăr are alte aptitudini. E dotat cu talent și cu abilitatea de a cânta fără a avea nevoie de o partitură. S-a obișnuit să asculte o piesă de mai multe ori, cu chitara în brațe și reproduce tot ce e acolo sau mă rog ce e esențial. Uneori folosește și e-chords sau ce e mai folositor. Se întâlnesc la sală după ce colegii vin de la job sau de la școală și „dau” piesa până iese. Mai sunt discuții uneori, ba că n-au avut timp să își scoată piesa acasă, ba că unul aude una și altul alta, aici e cea mai mare problemă, uneori discuțiile se duc spre ceartă ba chiar spre jigniri, mă rog, până la urmă iese ceva. Muzicantul tânăr și cel bătrân au ceva caracteristici comune. Una ar fi că au ceva cultură muzicală. Adică au ascultat mai mult sau mai puțin, niște muzică. Fiecare în funcție de valorile lui, de timpul lui, de aspirațiile lui. O altă caracteristică comună este faptul că identifică imediat non-valoarea, vedeta de carton și o tratează ca atare. Artiștii, vedetele, cei populari în general dacă au aptitudini reale, chiar dacă nu sunt agreați sunt măcar respectați la modul că citez „păi ăsta e muzicant” adică e în regulă.

3. Muzicianul este forma completă și ideală a mânuitorului de sunete pentru că muzicianul este în primul rând echilibrat. El știe foarte bine că rezultatul performanței lui este o permanentă combinație între talent, cunoaștere și muncă. Orice clasamente între aceste unelte duc la eșec, deci ele sunt la fel de importante. Inteligența rațională și emoțională a muzicianului se dezvoltă direct proporțional. Pentru el muzica este o constantă ezoterică, o platformă de construcție dar și un univers de stări emoționale. Toate aceste dimensiuni sunt culorile, materialele de construcție, cuvintele sau vorbele lui exprimate prin, poate, cel mai complet cod cunoscut de om la ora actuală, care este muzica prin sunete organizate.

4. Creatorul. Sunt mai multe categorii. Este creatorul mic, ca să-i zic așa (fără nici o componentă peiorativă) cel care face cântece. A înțeles rețeta de ajungere pe frecvența sau la sufletul unei categorii de ascultători pe care el o crede reprezentativă pentru gusturile și posibilitățile lui. Face doar asta și o face cu succes. E ca un fel de meșteșugar conștiincios în a face cântece simple, cu mesaje clare pentru delectarea și deliciul marelui public. Este și creatorul mare. E aici lucrurile depășesc puterea de înțelegere, de explicare, de sinteză sau comparație. Marele creator este conectat la Univers. Sensul fiecărei secunde a vieții lui este aceea de a da mai departe, către oameni, a ceea ce primește. E foarte interesant și este o observație proprie cum cei din această categorie indiferent de perioada în care au existat fizic sau de genul muzical abordat, au fost cam la fel. Parcă veniți de pe altă lume, având propriul univers, propria lume, fără să înțelegem de ce și cum, am reușit doar să simțim, și să constatăm genialitatea. Au fost câțiva și cred că îi știm cu toții.



În încheierea acestui episod vreau să ajung la sensul titlului lui. Ceea ce se naște din această neînțelegere a termenilor, din această confuzie majoră inclusiv din capul unor membri ai breslei dar mai ales din capul consumatorilor, a celor care ascultă, a receptorilor este peiorativul. Tot la peiorativ se ajunge și datorită unei subculturi grave a poporului român din punct de vedere muzical. Se știe foarte bine. Muzica, cu mici excepții este ceva neserios. În educația multor generații a fi cântăreață era asociată cu ideea de prostituată sau fată “ușoară”. Muzicienii sunt doar cei de la filarmonică sau operă. Ceilalți sunt lăutari sau muzicanți. Cânți într-un restaurant, sau cânți la nunți reprezintă o etichetă nefavorabilă. Asta nu e o meserie. E ceva neserios și chiar imoral poate.
Aici începe zona care frizează în mod evident discriminarea. Fie din ignoranță, fie din superficialitate sau ma rău din răutate sau cu un interes potrivnic, discriminarea ar trebui, la modul cel mai serios, să se pună, în urma unui studiu serios, ca o problemă importantă și în această situație. Voi reveni.
(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu