joi, 28 aprilie 2016

Republica Federala Romania


Vad cat mai multa lume care spune: Vai, in ce tara traim! Vai, la noi ca la nimeni! Vai si amar!
Pai, sa vedem un pic, cam despre ce e vorba:
1.  40% din populatia Romaniei traieste sub sau la limita saraciei. Asta inseamna nivel de civilizatie foarte scazut (fara o igiena normala), o rata de expunere la boli mai mare(fara o asistenta medicala corespunzatoare si deseori primara), un nivel de educatie aproape de zero (250000 de oameni s-au declarat analfabeti si probabil ca numarul lor este mai mare), iar in aceste conditii nu se poate vorbi de informatie si cu atat mai putin de cultura. Asta inseamna peste 7 milioane de suflete. Pe acesti oameni ii intalnesti in interviurile lui Viorel Gaita sau in rubrica de final a lui Dragos Patraru. Pe acesti oameni ii intalnesti ca si asistati sociali, sau cu mana intinsa, sau cu speranta ca vine un "tatuc" si le mai da cate ceva. Pe acesti oameni se bazeaza smecherii din teritoriu, baronii psd sau pnl, acest electorat captiv sunt masa lor de manevra pentru dacomanie, pentru pericolul strainilor, pentru nationalism, pentru exacerbarea sentimentelor religioase si in general pentru tot ceea ce presupune manipulare la nivel primar. Adica ce invata "baietii" in primele 3 luni la materia numita manipulare.
Acesti oameni se numesc  electorat "captiv". Acesti oameni, din pacate, sunt o continua prada.
2.  Este o intreaga poveste in toata schema DNA-servicii secrete-institutii-partide-presa-societate civila. Daca urmaresti o zi intreaga presa on-line, televiziunile de stiri, facebook, bloguri etc. e o intreaga valtoare in ceea ce priveste informatia, manipularea, intoxicarea informationala si mai ales
faptul ca toata lumea isi da cu parerea. Ies dosare exact atunci cand ele au impact major, de imagine, de pozitionare, de influentare a opiniei publice. Nu contest veridicitatea unor dosare de coruptie, dar faptul ca ele apar asa, exact cand "trebuie" pe directia unor oameni care, apoi in functie de asta se pozitioneaza intr-un fel sau altul, sau se dau, mai mult sau mai putin intmplator, verdicte in justitie exact atunci cand "fierberea"este mai mare, dovedeste fara echivoc faptul ca exista o imixtiune majora a institutiilor statului in politica, pe de-o parte si se vede inca odata, daca mai era nevoie, faptul ca politizarea institutiilor statului, dar si gravitarea si scindarea acestora catre poli de putere diferite  ca interese, acum, este absolut la vedere. "Batalia" care pana mai ieri era mai mult sau mai putin voalata si citita printre randuri acum este absolut pe fata, ba chiar as putea spune cu "poalele in cap".
3. Era foarte greu de presupus in urma cu ceva timp, ca vom asista in Romania la actiuni in spatiul public care depasesc orice urma de bun-simt, moralitate si pana la urma de demnitate. Ce valori poate propaga un partid, cel mai mare din Romania, al carui presedinte este condamnat definitiv si care vine si spune intr-un stil specific comunist ca nu isi da demisia si nu face pana la urma un gest absolut normal doar pentru ca printr-un astfel de gest ar risca cica pierderea alegerilor si dezagregarea partidului. Astfel de lucruri le auzeam pe vremea comunistilor care intotdeauna dorind sa isi asigure stapanirea si pana la urma viata de huzur pe axa avere-putere creau intotdeauna in fata unui public mai putin informat si astfel mai usor de manipulat atmosfera specifica faptului ca, de fapt ei doreau sa pazeasca scumpa noastra patrie, dar si partidul mult iubit de niste amenintari "majore" cum erau atunci imperialismul, capitalismul si alte lucruri de acest gen. Acum in fata vasnicilor aparatori de partid stau amenintari cum ar fi ofiterii acoperiti sau strainatatea care vine si ne "fura"nepretuitele comori ale iubitei noastre patrii si astfel ei sunt practic nevoiti sa renunte sau sa eludeze niste lucruri minore cum ar fi legile, bunul simt, simtul onoarei sau demnitatii, astfel "sacrificandu-se" in numele unor valori mai importante cum ar fi coeziunea si succesul partidului in alegeri, ca si cum asta ar fi motivul insomniei si chinurilor unei natii intregi. Pe de alta parte oameni care au dosare grele la DNA sunt subiect de presa si legea le permite sa candideze, mai mult decat atat, parlamentul prin prisma diferitelor interese de grup(intotdeauna legate de bani), in spatele suveranitatii si in spatele minciunii cum ca ar fi reprezentatii poporului se apara unii pe altii, permit cu nonsalanta ca oameni certati cu legea sa faca legea pana la urma, astfel  lasand spatiu si pentru viitor ca aceste lucruri sa se intample pe mai departe.
4. De 26 de ani asistam la emigrari masive din Romania. Oameni satui de saracie, de nedreptate, de lipsa de autoritate si functionalitate a statului roman, de precaritatea sistemului de asigurari de sanatate, sociale, de precaritate a sistemului de educatie, de tot felul de lipsuri majore, de la drumuri la multitudinea de taxe, de la amatorism major in administratie si pana la mizeria generalizata din politica, aleg sa plece din aceasta tara lipsita de speranta. Schimbarea pe care o asteptam cu totii pana la urma, multi dintre noi inca din decembrie 1989 nu poate veni in Romania atata vreme cat un sistem bazat pe coruptie si minciuna, bazat pe exploatarea saraciei si lipsei de informare a oamenilor, bazat pe clientelism politic, financiar, media, administrativ isi creeaza  premisele unei continuitati ce devine din ce in ce mai istorica. Practic oamenii fac niste bani, se duc la partide, isi platesc pozitiile si functiile, acestea fiind ca niste investitii, intra in sistem unde fac, mai departe doua lucruri: sprijina sistemul si isi scot investitia, ba chiar isi atrag si profit. Aceasta este scara de valori, cu adevarat, din politica romaneasca in 99% din cazuri. Acestia nu au nici o legatura cu ideea de reprezentare a populatiei, acestia nu au nici o legatura cu ideea de a te pune in slujba binelui civic si de ati aduce contributia la propasirea societatii sau de a face viata celorlalti cu adevarat mai buna. Astfel, schimbarea intra intr-o contradictie evidenta cu scopurile si menirea celor cale aleg aceasta cale, schimbarea intra in contradictie cu un sistem care n-are nici o legatura cu progresul, ci are doar legatura cu mentinerea si dezvoltarea lui si are legatura doar cu imbogatirea si accederea catre putere ai membrilor acestuia. Cand ne referim la sistem doar despre asta e vorba, iar eforturile care se fac in ultimii ani legate de coruptie, crima organizata si reforma imi dovedesc mie si nu numai mie, nu faptul ca incep sa se faca pasi catre asanarea societatii romanesti ci imi dovedesc, pe zi ce trece faptul ca MIZERIA este atat de mare incat iti dai seama ca nu se mai poate face nimic. E foarte greu sa accepti asta. De aici si reactia indreptatita a mai multor milioane de romani de a parasi tara. De aici si lipsa sperantei, de ingropare a ei pentru ca schimbarea reala se face cu o masa critica de populatie care are maturitate politica, care are discernamant, care e informata, care consuma cultura, adica acea masa critica care face opozitie reala acestui sistem. Ma gandeam ca aceasta va creste in timp prin schimbarea generatiilor. Din pacate aceasta scade in timp pentru ca pe de-o parte sistemul a trecut deja la a doua generatie(practic nu mai avem de-a face cu comunistoizi clasici, lipsiti de deschidere, fara cultura) si avem de-a face cu urmatoarea generatie de pervertiti, care au acces la informatie, care stiu cu ce se mananca societatea capitalista si economia de piata dar care sunt total lipsiti de caracter si care au doar doua scopuri: averea si puterea, iar acestia din urma mie mi se par infinit mai periculosi. Iar in astfel de situatie cand se vede la lumina zilei ca insesi ideea de schimbare a fost preluata si prefacuta dupa bunul plac, cand se vede la lumina zilei ca idei precum democratia ,libertatea, spiritul civic etc. sunt luate si prefacute in laboratoarele manipularilor media si de comunicare iti dai seama ca singura solutie veridica pe termen mediu si lung este sa fugi cat mai repede din locul infestat. E ca un mecanism, natural pana la urma, de conservare, de aparare.
5. Contextul international este din ce in ce mai complicat si pana la urma nemaintalnit. Criza refugiatilor, valul de terorism, manipulate sau nu, are mai putina importanta, stabilitatea economica precara la nivel mondial si mai ales european, incordarea din ce in ce mai puternica si mai ales vizibila intre Nato si Rusia, in contextul crizei ucrainiene sau in contextul particular al situatiei din republica Moldova si a relatiei bilaterale cu Romania, care si ea se dovedeste, se pare , la fel de mizerabila asa cum e pe ambele maluri ale Prutului, importanta alegerilor din Statele Unite, unde iarasi sunt o gramada de intoxicari informatice si manipulari atat simple dar si ceva mai complicate daca analizezi si sintetizezi semnalele care vin printre randuri si le pui cap la cap. Ceea ce cred ca e important de semnalat, la o anumita dimensiune a problemei este un fapt extrem de simplu si indeobste cunoscut dar de cele mai multe ori uitat de multi dintre noi. Acela ca roata istoriei se invarte, astfel incat totul functioneaza conform legilor corespondentei, a polaritatii, a cauzei si efectului.
Mi-as dori sa inchei incercand sau mimand macar o raza de speranta sau ceva dintr-un happy-end din filmele de la Hollywood. Din pacate nu prea imi iese si imi e greu sa ma uit in oglinda si sa spun: lasa ca o sa fie bine, pentru ca nu gasesc nici un resort, nici o portita, nici o estimare reala care m-ar face sa ma leg de ceva, cat de mic si sa spun macar, peste niste generatii, ca lucrurile se vor indrepta spre ceea ce ne dorim cu totii (cu toate ca si aici se ridica multe semne de intrebare daca intr-adevar acest cu totii exista). Pana la urma tot ce pot spune, cum am mai spus-o dealtfel, e ca traim intr-o Romanie, a mai multor Romanii. Romaniile intre ele sunt deocamdata invrajbite si pentru ca nu se inteleg pe sine si pentru ca le e teama una de cealalta. Din pacate traim in Republica Federala Romania.

duminică, 10 aprilie 2016

Volendam, Olanda


Olanda - Volendam

Am ajuns la Volendam dinspre Rin. Olanda se "decupeaza" imediat, poate mai mult decat alte tari din vestul Europei. Este foarte personala, in primul rand din perspectiva arhitecturii. O tara de sub nivelul marii dusa cu mult peste "nivelul marii" de oameni care stiu sa se distreze dar mai ales stiu sa munceasca si au ceea ce se numeste cultura muncii bine facute.


vineri, 8 aprilie 2016

Baieti buni si baieti rai.


Vorbim despre terorism de vreo 15 ani si multe se joaca pe si in jurul acestei povesti. 
Dar cati ne aducem aminte ca Al-Qaeda asa cum era ea la un moment dat a fost produsul, in primul rand al americanilor. Incepand din 1980 imediat dupa invazia Uniunii Sovietice asupra Afganistanului americanii au creat, antrenat si finantat niste formatiuni paramilitare de guerilla, numite mujahedini menite sa lupte impotriva armatei rosii. Dupa retragerea sovieticilor, aceste formatiuni, foarte bine organizate au pus mana pe putere si au generat ceea ce s-a numit regimul talibanilor, iar mai apoi organizatia terorista al-qaeda. Atata vreme cat acestia au servit interesele americane, erau buni, mai apoi au devenit rai, au devenit teroristi. Americanii au infrant regimul sangeros si nedrept al talibanilor dar nu au reusit, nu reusesc si nu vor reusi sa tina lucrurile sub control acolo ptr ca s-au implicat intr-o ordine nenaturala lor, pe care nu o inteleg si ceea ce este mai grav este ca nu sunt doriti acolo, iar asta va face ,deja  se intampla, sa radicalizeze mai mult situatia, deci sa o inrautateasca, iar atunci cand se vor retrage se va intampla exact ca in Irak. In Irak. Va mai aduceti aminte ? Vreme de aproape un an de zile eram bombardati de informatii care mai de care mai credibile si incendiare cum ca Saddam Hussein detine fabrici de arme biologice. Asta le-a permis americanilor sa intervina militar in Irak si sa inlature regimul lui Saddam Hussein. Ulterior nu s-a dovedit existenta niciunei fabrici de armament biologic, in schimb nenumaratele depozite de petrol si titei rezultate ca urmare a blocadei economice impuse Irakului s-au topit ca prin minune. Ce avantaj a avut Irakul ca urmare a interventiei americane ? Haos, stari conflictuale, guvern instabil si incapabil sa guverneze, iar in final alt inamic public. Aparitia Isis. Nu este cumva evident faptul ca Isis a aparut ca o reactie adversa si extrema impotriva ocupatiei americane in Irak, dar si a jefuirii cu buna stiinta a rezervelor de petrol ale acestei tari de catre Statele Unite ? Iar daca ne intoarcem mai mult sau mai putin in istorie, nu cumva constatam ca pana la urma tot acest vast teritoriu incepand din Maroc, acoperind intreaga Africa araba si incheind cu tarile orientului mijlociu au fost in ultimii 150 de ani ba la bunul plac al francezilor sau englezilor care si-au tras de pe acolo tot ce si-au putut trage dupa care si-au luat picioarele la spinare si s-au carat, lasand in urma lor haos. Evident ca dupa aceea s-au gasit si altii sa faca  pe undeva la fel. Rusii, dar mai ales americanii. Vestita « primavara » araba de acum cativa ani daca isi inchipuie cineva ca s-a declansat asa, la voia intamplarii sau a fost vointa poparelor respective catre schimbare, aceasta inchipuire este cel putin naiva. Sigur ca probabil ca au fost si actiuni spontane, dar cu siguranta si asta se vede cu ochiul liber, aceste « primaveri » din pacate au lasat « ierni » cumplite. Libia, Irak, Siria, intr-un fel si Egiptul, unde este regim militar, s-au dovedit neguvernabile, iar modelul american imposibil de implementat. Asadar cu tot respectul ptr unchiul Sam, dar dpdv al declaratiilor proiectul si implementarea lui in lumea araba s-a dovedit de la cap la coada lamentabil. Isi asuma cineva asta ? Poarta cineva vreo responsabilitate pentru ratarea acestor obiective datorita carora mor in fiecare zi oameni. ? Sau poate nici macar nu s-a urmarit rezolvarea cu adevarat a problemelor ci doar controlul unor interese economice si doar atat.
In acest context cine poate opri si cu ce drept, pana la urma « domnia bunului plac » adoptata de Rusia in diverse spatii si teritorii aflate in stapanirea imperiala a Uniunii Sovietice pana nu de mult. Modelul este absolut similar. Si anume « dreptul » populatiilor rusofone la autodeterminare. Nagorno-Karabah, Cecenia, Georgia, Transnistria, iar acum estul Ucrainei. Toate pe un scenariu similar. « Papusarul » la Kremlin. « Papusile » in teritoriu. Ceea ce s-a intamplat cu Crimeea depaseste limita de intelegere a oricarui tratat international in orice forma si in orice timp ar fi putut el exista. Pur si simplu, un stat, a luat o parte consistenta dintr-un alt stat fara sa traga nici un foc de arma. Nu cumva istoria se repeta cu ceva similar de prin 1938 cand cel mai mare terorist din istorie, Adolf Hitler, in umbra tratatelor internationale care existau si atunci alipea Germaniei naziste un teritoriu substantial aflat intr-un alt stat si anume Cehoslovacia de atunci ?
Care e diferenta ? Pe de alta parte, se cunoaste de multa vreme planul de completare a unei linii de demarcatie care trebuie sa lege regiunea Kaliningrad(iarasi o ciudatenie politica)la nord, de regiunea Transnistria, la sud. Aceasta linie de demarcatie trece exact peste zona actuala de conflict din estul Ucrainei. Ar fi atat de greu de inteles, astazi, ca actualul conflict ca si viitorul deznodamant din Ucraina nu face decat sa consfinteasca acest plan al liniei de demarcatie dintre teritoriul controlat de Nato-SUA-UE si viitoarea constructie euro-asiatica ? Si oare nu cumva in acest context toate aceste « eforturi » de pace si aceste « tratate » Minsk 1, 2 si cate or mai fi ele, nu cumva pot fi puse la capitolul « joc de glezne » ? Ce face domnul Vladimir Putin este, fara doar si poate un soi de terorism de stat, in numele diverselor drepturi la autodeterminare ale populatiilor rusofone. Ce fac diversele organizatii teroriste considerate in ultimii ani ca si inamic public nr 1 este terorism, in numele drepturilor la autodeterminare al diverselor populatii arabe. Prima forma de terorism nu este etichetata ca atare. A doua este bombardata in toate felurile, la propriu, informational, emotional samd. Ce face diferenta ? Interesele de tot felul si in nici un caz iubirea de adevar, de exemplu. Si atata vreme cat Putin va veni cu flori la doamna Merkel, iar comunitatea tarilor democratice va discuta si ras-discuta cu domnul Putin implorandu-l sa fie cuminte si sa renunte la mentalitatea lui imperialisto-kgb-ista, asta va indreptati pe multi tineri arabi sa se considere patrioti si nu teroristi, facand in numele libertatii, constienti fiind ca isi vor da viata pentru asta, actiuni de tipul celor de la Charlie Hebdo, Paris sau Bruxelles. Iar modelul este profilat chiar acolo unde el este si condamnat si anume in cacelariile marilor puteri. Nu se poate sa ai masuri diferite si sa judeci complet altfel actiuni absolut similare doar pentru ca la mijloc sunt o multime de bani si nu in ultimul rand o multime de focoase nucleare. O vorba romaneasca veche spune ca unde-i lege nu-i tocmeala. In felul acesta, cred ca occidentalii pe de-o parte culeg ceea ce au semanat, in ultimii 25 de ani si absolut evident s-au incurcat realmente in propriile lor ite de putere, in mod lamentabil. Sigur ca contextul este mult mai larg si mai complicat, iar aici se poate vorbi si despre cvasi-esuarea proiectului Statele Unite ale Europei, cel putin in acest moment se vede asta cu ochiul liber si despre faptul ca reactia lui Putin si a Rusiei este si ea, pe de alta parte indreptatita datorita unei inaintari nepermise a spatiului Nato intr-un spatiu cam sufocant ptr pretentiile ruse de mare putere si multe altele de ordin economic, geo-politic si militar.
"Follow the money" spune o vorba. Panama papers. O alta manipulare ieftina. Niste baieti care fac afaceri de miliarde de dolari s-au saturat de alti baieti care fac afaceri de miliarde de dolari mai mult prin paradisuri fiscale.Primii fura 5 lei, spre exemplu, ceilalti fura 500 de lei. Oare mai conteaza? Nu stiu ma intreb... S-a aflat acum despre aceste tari si despre aceste legi? Evident ca nu. Doar ca, acum, o dau la intors ca vor sa faca dreptate. Nu vor sa faca dreptate. E aceiasi treaba ca in Romania. Gasca 1 din parlament, presedintie, informatii, justitie se bate cu gasca 2 din parlament, presedintie, informatii, justitie. Ambele spun ca vor sa faca dreptate, ca vor sa duca Romania nu stiu unde...aceiasi minciuna. De fapt ambele gasti, ca si copii din liceu sau interlopii din oras vor suprematie ca sa ramana la butoane si mint oamenii.
Dar una peste alta ma face sa ma intreb, pana la urma, cine sunt teroristii si cine sunt « baietii buni », exact ca in filmele americane ? Pentru ca la o analiza mai atenta devine din ce in ce mai greu de ales si de inteles. Asta ma duce cu gandul la o parte din declaratia maresalului Antonescu, din proces, care spunea ca daca ar fi castigat razboiul avea cate o statuie in fiecare orasel al Romaniei. Cine va avea statui si cine va fi declarat terorist in cartile de istorie de peste 100 de ani ? Asa si cu istoria, asa si cu binele sau raul...nu stiu...zic...

duminică, 3 aprilie 2016

Scrisori intarziate - Calea spre mine insumi



2014, 29 iulie, Strasbourg
            Asta este o poveste, care, se intinde pe mai multe zeci de ani, in ceea ce ma priveste. In sine, aceasta poveste se intinde pe mai multe mii de ani si se pierde undeva in negura inceputurilor sociale ale omului. Independent, insa de varsta sociala a lui homo sapiens, opera initiatica se intinde pana la urma intr-un timp si spatiu nedeterminat pentru puterea noastra de intelegere si cuprindere. Pot sa imi inchipui, doar, aceasta dezvoltare in spatiu si timp, daca pozitionez totul pe matricea idee-creatie-existenta-perceptie.
E vorba, pe de-o parte de idee-creatie-existenta-perceptie in sine si tot acest proces care mi se intampla doar mie(sau fiecaruia dintre noi). Fac aceasta delimitare inca de la inceput ptr ca exista o sumedenie de nuante, de teorii legate de acest subiect. Se spune chiar ca (testul pisicii lui Schroedinger)-l-ai intalnit nu intamplator si in Stargate- daca un eveniment nu este perceput de nici o constiinta, e foarte posibil ca el sa nu fii existat. Spun ca e foarte posibil din doua motive : o data ptr ca eu nu sunt convins intru-totul de aceasta teorie ptr ca astfel, oarecum, negam existenta Big-bang-ului si vrand-nevrand nu am cum sa imi depasesc total existenta, in care spiritul imi este fundamental influentat de perioada de evolutie generala a umanitatii, in care am trait, iar asta poate sa fie, la un moment dat un pacat obiectiv sau o sursa fireasca, pana la urma de erori de apreciere. Iti scriu despre lucrurile astea, in primul rand ptr ca ma intereseaza in mod special acest domeniu. In al doilea rand, rezulta, o idee care ea in sine merita discutata la un moment dat si anume ca libertatea corecta ca si aplicatie practica are nevoie de niste circumstante care nu sunt la indemana tuturor. Teama, prejudecatile si lipsa de incredere creeaza un ambient destul de toxic ideii de libertate, repet, corect asezate in « pagina » vietii. Putem spune ca teama este un atentat la libertate sau pana la urma la propria libertate ? Eu cred ca da. De ce toate astea ? E simplu...ptr ca ne dorim sa stim, cine suntem, de unde venim, spre ce ne indreptam, care este menirea noastra aici, daca e bine sau rau ceea ce suntem, ceea ce ni se intampla sau ceea ce faptuim sau gandim si comunicam. Incercam astfel sa ne deschidem perceptia, ptr ca, de fapt perceptia este problema. Existenta noastra, realitatea, ceea ce este palpabil si ceea ce este intuibil este doar o problema de perceptie. Si atunci, mai degraba ma uit spre interior, sa vad ce anume nu este in regula, unde anume trebuie sa ma perfectionez si sa imi maresc, pe cat posibil capacitatile de perceptie, de sesizare a unei bucati cat mai mare de realitate daca se poate cat mai obiectiva, cu toate ca am inceput sa am mari retineri in a categorisi realitatea doar la nivel pur obiectiv. Spre exemplu : ce vedem cu simtul vederii ? cu ochii ? vedem, in primul rand o realitate, care la nivelul retinei, sunt studii in sensul asta, lumea este doar un soi de gri, nici macar alb-negru. Creierul preia informatia si coloreaza imaginile intr-un spectru limitat. Iar spectrul limitat de culori este , de fapt lumina. Noi ceea ce vedem este lumina in diverse forme sau culori, avand ca si « designer » creierul, spectrul solar. Daca , cu ajutorul instrumentelor de specialitate putem delimita acest spectru vom constata la dreapta acestuia, un spatiu gol, dinaintea rosului. Daca asezam acolo o lentila, iar in focarul acestei lentile punem o bucata de fosfor, spre exemplu, acesta se aprinde. Asta dovedeste, printr-o experienta simpla, existenta culorilor si energiei din infrarosu, zona imperceptibila ptr perceptia noastra normala. Daca mergem la stanga spectrului solar si in zona imediat alaturata punem un paravan si in imediata lui apropiere o placa unsa cu o solutie de cianura de potasiu, vom constata cum aceasta placa se va lumina sub actiunea razelor ultraviolete, pe care, iarasi, nu le putem percepe, in mod normal. Alt exemplu : ce auzim cu simtul auzului ? cu urechile ? Auzim doar sunetele din aer, in primul rand datorita oxigenului care este vibratoriu si bun conducator de unde vibratorii si auzim, iarasi limitat intr-o plaja intre 32 si 36000 de vibratii pe secunda,iar in natura(inclusiv in cosmos, unde nu exista gaze vibratorii si unde, iarasi fenomene certificate stiintific exista asa zisa muzica a sferelor) se produc vibratii, atat mai joase cat si mai inalte decat cele percepute de urechea si creierul nostru in mod normal. Apoi electricitatea, care, pana la urma este tot vibratorie, in spatiul eteric insa, iarasi imposibil de perceput ptr ca undele eterice ale electricitatii sunt de la 1.046.000 pana la 35 de milioane de vibratii pe secunda.

Noi, ceea ce percepem din electricitate este, de fapt, blocajul acestei unde vibratorii, printr-un filament de bec, la care sesizam faptul ca unda aceasta vibratorie e purtatoare de energie, deci de lumina si sesizam aprinderea filamentului. Pana in prezent se cunosc peste 63 de categorii de vibratii, din acestea noi percepand doar 8 categorii. Ca si cu dimensiunile. Am ajuns sa percepem si mai ales sa pricepem tridimensionalitatea. Dar ce te faci cand afli ca matematica cuantica a descoperit, prin calcule ca, de fapt, in universul inconjurator sunt nu mai putin de 64 de dimensiuni ? E logic, in circumstantele prezentate, faptul ca daca perceptia este limitata atunci si existenta este limitata, ca si imaginea despre creator sau idee. Mai mult decat atat. Din fericire, suntem la capatul, de jos, al unei perioade si ma refer aici la perioada incepand cu prima revolutie industriala inceputa in Anglia la inceputul secolului XVII, deci mai bine de 4 secole de gandire profund materialista care s-a indepartat prea tare de spiritual si transcedental si care, dealtfel ne-a indepartat si mai tare, decat in mod obisnuit, de ceea ce numim perceptie extra-senzoriala(al 6-lea simt) sau profunzime spirituala. Dintr-o alta perspectiva si ea la fel de limitata, ne raportam, in cel mai bun caz la vreo 9000 de ani de istorie cunoscuta, practic de la Potop incoace. Dar homo sapiens – sapiens, adica forma actuala de evolutie a rasei noastre are o vechime de aproape 40.000 de ani si astfel trei sferturi de istorie ne este total necunoscuta. Chiar si in aceasta istorie sa-i spunem cunoscuta am lasat deoparte din motive religioase, din motive sociale si de asa zisa dezvoltare, toate invatamintele asa zis pagane pe care inaintasii nostrii ori le-au distrus ori le-au ascuns, iar asta se intampla inclusiv in zilele noastre si ma refer aici la biblioteca din Alexandria, care atat cat a mai ramas este pusa la « pastrare » de mai multe secole in subsolurile Vaticanului. In mare masura, ne raportam la 3 mari religii monoteiste si uitam 20000 de ani de religie shamanica. Cand Galileo Galilei a vorbit despre faptul ca pamantul este rotund a fost acuzat de erezie. Cand Issac Newton a vorbit despre legea gravitatiei a fost aspru criticat. Cand Albert Einstein a deschis « cutia » teoriei relativitatii mai marii lumii stiintifice au fost indignati. Toti au fost la vremea lor declarati oculti. Toti la vremea lor au practicat ocultismul. Nu exista minuni asa cum nu exista rau sau bine. Totul e pe dos.

2014, 13 august, Strasbourg
Asa cum ti-am mai spus, exista un grup de cai ce comunica reciproc si care am ales sa ma duca spre initiere, spre inaltare si cunostiinte si spre a ma apropia de D-zeu. Este calea mea si nu poate semana cu nici o alta cale. Am simtit si am inteles ca este cea mai potrivita ptr mine. Astfel incerc sa invat sa primesc ca mai apoi sa invat sa daruiesc.
Intrebari ca « de unde venim ? », « unde ne indreptam ? », « care e scopul existentei ? », « de ce ne nastem ? », «  de ce murim ? » mi le-am pus inca din adolescenta.
Intr-o vreme am considerat ca a deveni un om cultivat, adica a iti face o slefuire culturala prin cunoasterea a cat mai multor opere valoroase din literatura, muzica, filosofie, teatru, film, create de oameni,  reprezinta alfa si omega cunoasterii existentei. Nu intelegeam atunci unde si cand am sau e nevoie de aceasta cunoastere. Si mai ales, nu am reusit sa duc pana la un capat firul intrebarilor mele. Ulterior mi-am dat seama ca, pe de-o parte este doar un prim pas catre mantuire (nu aveam acest scop atunci) si pe de alta parte reprezinta doar o constructie formala, nu mai putin importanta insa, o forma care trebuie sa contina fondul si practic un exercitiu de identificare a valorii si de asimilare a ei. De fapt valorile culturale ale acestei lumi sunt pana la urma experientele personale ale unor fiinte speciale, in marea lor majoritate artisti, care au transmis, de-a lungul istoriei intr-un fel sau altul mesajul divin catre omenire. Ei practic au « captat » informatia revelata de la D-zeu, prin ceea ce numim in general ca fiind inspiratia si au dat-o mai departe prin « datul » lor si prin capacitatile dobandite in timpul vietii. Practic matricea inspiratie(divin)-cunostiinte(intelegere)-transmitere(menire) sta la baza intregii creatii umane. Acestea pot fi traduse, constat acum, si in dobandirea calitatii de a primi (inspiratie-cunostiinte) dar si in dobandirea calitatii de a darui (transmitere). A urmat, o treapta superioara. Ea a insemnat ptr mine cunostiinta cu francmasoneria. Francmasoneria de-a lungul istoriei sale a parcurs, in sens colectiv, mai multe stadii de evolutie. Nu discutam acum despre stadiul operativ, despre acei extraordinari zidari ai evului mediu care au construit adevarate miracole arhitectonice care sunt marea majoritate a catedralelor si domurile europene. Ma refer mai mult la ceea ce s-a intamplat dupa trecerea ordinului din operativ in speculativ, de la nivelul unei bresle profesionale la nivelul speculativ cel al manifestarii ezoterice a confreriei, din momentul scrierii constitutiilor si landmarkurilor pastorului Anderson.
Francmasoneria a avut cateva stadii de dezvoltare. La inceput persecutata si restransa, apoi iesita la lumina, a inceput sa se dezvolte atat de mult incat la un moment dat(sfarsitul de secol XIX) se poate spune ca conducea lumea. Ulterior influenta ordinului a scazut atat de mult incat astazi, francmasoneria nu mai reprezinta forta conducatoare a lumii ca in urma cu 150 de ani, de pilda, ci doar o confrerie adeseori formala, cu destinatii si scopuri mai degraba umanitare sau in cel mai rau caz functioneaza ca o « cooperativa economica ». Cu toate astea, insa, francmasoneria mi-a deschis drumul catre ezoterism, catre tot ce inseamna spiritual si viu. Cu toate astea francmasoneria mi-a deschis multe drumuri pe care ulterior am inceput sa descifrez. Pentru ca, totusi, francmasoneria, prin reprezentatii ei si-a pastrat o influenta destul de puternica si mai ales si-a pastrat rolul interior de fratie in sensul cel mai direct al cuvantului. Recent, dupa o analiza « la rece » mi-am dat seama ca, in pofida utilitatilor ei, francmasoneria nu ma ajuta sa raspund la acele intrebari si atunci am mers mai departe. Am cauta in yoga, in zen sau budo-zen, in reiki si samanism. In nici una din acestea nu m-am simtit confortabil, asezat corect, exact pe ceea doresc, parca nu imi gaseam locul. Pentru ca yoga si zenul sunt cai pe care atingi maiestria doar daca ai constitutia spirituala a unui oriental sau extrem-oriental. Asta este parerea mea. Intalnind cabala si tarotul deodata m-am deschis la maximum si am primit tot ceea ce aveam nevoie. Cel putin am simtit potentialul. Tarotul cabalistic este o modalitate de a afla si a ordona posibilele viitoruri, fiind mai mult decat divinatie, chiar as putea spune o filosofie a simturilor si conectarii transcedentale, iar cabala este o « cheie » ptr cunoastera creatorului si a universului , mai puternica si mai completa decat toate religiile care i-au urmat. Cabala este o stiinta a spiritualului, este o stiinta a capacitatilor umane si a lumilor ascunse. Cabala este o cale catre tine, catre cunoasterea si slefuirea eului in sensul raportarii si apropierii de creator, este deasemenea o cale de intelegere si mai apoi de exercitare a constientei apartenetei la un tot unitar ce reprezinta umanitatea in sensul in care toate spiritele vii umane ale acestei planete sunt de fapt conectate, iar sensul inaltarii pe de-o parte presupune a darui pe orizontala catre semenii tai, iar pe de alta parte de a « intoarce » darul catre creator si deopotriva in a te raporta-darui-inalta catre calitatea numita creator. Din toate acestea rezulta o ingemanare de ganduri, dorinte, mentalitate si actiuni ce se refera in egala masura relatiei cu creatorul, a relatiei cu semenii si a relatiei cu propria persoana, asezate atat la nivel spiritual in sensul cel mai inalt al cuvantului dar si la nivelul vietii cotidiene in sensul cel mai simplu si concret al cuvantului. Daca vrei o concluzie, cabala este o stiinta a vietii din toate punctele de vedere si ceea ce mi se pare definitoriu in sensul ca face diferenta fata de alte cai de initiere, fata de toate religiile cunoscute si fata de orice manifestare legata de dezvoltare personala este faptul ca este lipsita de orice dogmatism, este lipsita de orice forma de prozelitism si nu are interese economice de nici un fel.
La modul general, pot sa mai spun despre cabala ca ea de multe ori si in necunostiinta de cauza este asimilata cu cultura iudaica. Cel care « pastoreste » actualmente cunoasterea si raspandirea invataturilor cabalei prin institutul Bnei Baruch, Michael Laitman, spune ca relatia intre cabala si iudaism este una amnezica, in sensul in care iudaismul nu era necesar atata vreme cat poporul evreu avea la dispozitie invataturile cabalistice cu mult inainte de Moise. Cabala NU ESTE o religie. Nu are locuri si obiecte de cult. Nu presupune miracole si nu promite vreun rai sau nu ameninta cu iadul. Nu este o business de dezvoltare personala ptr ca nu promite nimic si nu cere nimic. Nu exista juraminte sau legaminte, nu exista drepturi si obligatii. Urmezi cabala in primul rand daca esti curios sa o intelegi, apoi daca ti-o doresti si mai apoi daca reusesti sa iti depasesti performantele prin intelegerea si insusirea ei. Sunt departe de o intelegere plenara a cabalei. O studiez de mai putin de un an. Am sa o mai studiez individual ,probabil, pana la sfarsitul acestui an, nu ptr ca m-ar obliga ceva sau cineva dar asa mi se pare mie corect ptr ca dupa aceea am nevoie de un grup. Interconectarea este esentiala in cabala. Traseul invataturii calitatii de a primi si de a darui fie semenilor fie creatorului se poate face doar in comunitatea potrivita dorintelor tale. Cand am sa ajung acasa am sa caut sa imi aleg comunitatea potrivita si in ceea ce priveste cabala si in ceea ce priveste francmasoneria. In scrisorile ce vor urma ,in acest ciclu am sa iti scriu despre actualele mele concluzii si am sa iti prezint, succint ceea ce inseamna prorpiu-zis invatatura cabalei asa cum o stiu eu in acest moment, despre o istorie secreta a omenirii, cate ceva despre francmasonerie sau spiritualitate in general si mai ales am sa incerc sa relevez faptul ca, pana la urma orice cale de intiere duce in accelasi loc si spune mai mult sau mai putin diferit acelasi lucru. Pana atunci insa am declaratia unui om care face parte din top 5-ul gandirii mondiale actuale si anume profesorul Ervin Laszlo filosof al stiintei si al teoriei sistemelor, autor a 75 de carti legate de teoria evolutiei si care spune asa, in introducerea cartii lui M.Laitman, Cabala revelata, printre altele : »dezvaluirea Cabalei ca un autentic mod de instruire este de importanta unica. Ne ajuta sa recastigam constienta intelepciunii pe care stramosii nostrii o posedau si pe care noi am uitat-o. » si la randul sau il citeaza pe Einstein : »problemele importante cu care ne confruntam nu se pot rezolva la acelasi nivel de gandire folosit ptr crearea lor ».

2014, 27 august, Basel
Mai bine de doua milenii de religii monoteiste. In trecutul acestora si declarate de acestea pagane si eretice in jur de sapte milenii de religii politeiste. Cam de 9000 de ani se deruleaza istoria cunoscuta. Mai exact de la ultimul potop incoace. Istoria insa ne spune ca omul, in starea lui de evolutie actuala adica homo sapiens-sapiens are vreo 40 de milenii de existenta. Deci avem cam trei sferturi de existenta, oarecum necunoscuta, atunci cand , se pare ca shamanismul a fost religia preponderenta daca ar fi sa ne luam dupa Mircea Eliade. Omul este insa dependent  in mare masura de epoca in care traieste. Astfel mi se pare potrivit sa incep prin ceea ce suntem noi din punct de vedere religios. Mai intai am sa incerc sa iti argumentez faptul ca religia crestina, in ansamblul ei este o sinteza intre cabala, ezoterism antic (pagan), iudaism si budism. Am sa ma refer la cateva exemple fundamentale ptr ca timpul si spatiul nu imi permite mai mult. Una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinismului este craciunul, 25 decembrie, nasterea lui Iisus. Se pare ca ,mai degraba, aceasta zi este un simbol decat celebrarea in sine a zilei de nastere a mantuitorului (care, se pare, de fapt, e nascut undeva prin martie cnf. manuscriselor de la marea Moarta). In primul rand sarbatoarea craciunului, in forma actuala, nu este mai veche de 200 de ani. Apoi, asemenea ca si Iisus s-au mai nascut pe 25 decembrie: Mitra nascut in staul pe 25 decembrie, Krishna ,zeitate mesopotamiana,nascut la cca. 3227 bc, Buddha nascut din fecioara Maya, nascut la cca. 550 bc. Horus, zeitate egipteana, era supranumit « mielul lui D-zeu » a fost crucificat, a fost mort 3 zile, dupa care a inviat. Ioan Botezatorul care se pare ca ia fost var lui Iisus (se pare ca amandoi ,pe linie materna, au descendenta levitica, adica sunt urmasi ai regelui David) s-a nascut dintr-o fecioara.
Ideea centrala a crestinismului si invataturilor lui Iisus este iubirea aproapelui.
Printul Sighartha Gautama, cel cunoscut apoi ca Buddha (iluminatul) a generat o invatatura, inca cu 500 de ani inainte de Iisus, budismul mahayana, sau iluminarea ptr cei multi, care considera ca la iluminare are dreptul si poate ajunge orice fiinta umana, la care se adauga dragostea si compasiunea fata de orice fiinta umana deasemenea. In cabala, in intreg arborele genealogic al transmisiei acestei invataturi, incepand de la Avraam patriarhul si in linie directa pana la rav Michael Laitman, actualul presedinte al Bnei Baruch, institutie ce popularizeaza invataturile cabalei, linie care are aproape 6000 de ani de existenta si e dovedita istoric prin documente, una dintre invataturile de baza este interconectarea intre cat mai multe fiinte umane, in sensul in care fiecare daruieste celorlalti, astfel binele comun generand binele si placerea proprie cu conditia sa se ajunga la o masa critica. Faptul ca religia crestina este o religie de sinteza, cum de altfel sunt toate religiile monoteiste actuale se datoreaza in primul rand apostolului Pavel care a initiat crestinismul elenistic si care, de fapt nu l-a cunoscut pe Iisus. Dealtfel denumirea de Hristos este traducerea greaca a cuvantului Mesia. Este o traducere fortata ptr ca, de fapt, Mesia, in limba iudaica inseamna in mod strict un lider politic care, prin forta, duce poporul evreu la libertate. Mesia era asadar eliberatorul si nu invatatorul.Iar la evrei, in acea perioada intre religie si politica nu era nici o diferenta. Din acest motiv, in tot Noul testament cuvantul mesia este pronuntat de maximum doua, trei ori.
Apoi si cu asta inchei, despre abuzul facut la sinodul de la Niceea din 425 atunci cand au ramas doar 4 evanghelii « oficiale » celelalte fiind considerate eretice, prin distrugerea si vanarea ramurei crestinilor gnostici fiind de asemenea considerati eretici (istoria razbunandu-i pe acestia in 1947 prin descopeririea manuscriselor de la Qumran) si deasemenea eretizarea nestorianismului. Astea sunt, zic eu cateva argumente suficiente prin care, pe de-o parte argumentez ideea de religie de sinteza si prin care argumentez ideea de « cosmetizare » pe alocuri condamnabila as spune eu, fata de ideea de Iisus si fata de invataturile lui. Biserica crestina pe de-o parte a distrus si ascuns toata mostenirea civilizatiilor antice sau « pagane », iar pe de alta parte s-a inspirat de multe ori din invataturile « puse la pastrare »(in subsolurile Vaticanului sunt 45 de km de biblioteca, se pare ,in mare parte cu ceea ce a ramas din biblioteca din Alexandria, distrusa de crestini) dovedind in acest fel valoarea scrierilor antice si mai ales dovedind pana la urma faptul ca acea cale de mijloc propusa de Buddha, acea universalitate si reciprocitate descrisa in cartile cabalistice si acel ecumenism religios promovat indeosebi de papa Ioan Paul al II-lea sunt, e drept, diverse cai, dar care ajung la acelasi rezultat si se refera la un unic creator. Daca ar fi sa punem cap la cap toate miscarile religioase ale ultimilor 3 milenii, in mare, din punctul meu de vedere, lucrurile sunt in felul urmator :
- Incerc sa fac o delimitare intre Creator, credinta, religie si biserica.
- Creatorul este o calitate si nu o entitate personificata. Creatorul este in primul rand ideea si visul creatiei sale si mai apoi este suma creatiei sale. Creatorul nu poate fi rupt de creatia sa si nici creatia nu poate fi rupta de creator. Ceea ce reprezinta in realitatea relativa creatorul si creatia sa se mai numeste si natura. Subiectul este foarte vast si el are o serie de profiluri si interpretari care ii confera o larga necesitate de reflexie si explicatie, pe de-o parte si o imensa zona de necunoscut si ambiguu pe de alta parte.
- Credinta este modul de perceptie a unui individ in functie de educatia, cultura, traditia insusita, timpul in care traieste si in functie de aceste perceptii alege deliberat si,sau manipulat niste valori spirituale la care adera si prin care isi traieste existenta pamanteana. Acest proces este unul personal si unic, deci subiectiv si astfel credinta este una profund intima, ba mai mult, consider ca astfel creatorul sau indiferent cum am fost educati sa ii spunem se afla in fiecare dintre noi si la propriu si la figurat.
- Religia, luata in ansamblu ca si fenomen de care omul a avut, are si va avea nevoie de-a lungul existentei sale este o suma de cai spirituale lasate de iluminati, invatatori, oameni ce au primit calitatea de a darui si care au impartasit cuvantul creatorului in sufletul creatiei sale cu scopul inaltarii spiritului comun al umanitatii in prefacerea lui catre creator. Religia are legatura directa cu creatorul prin iluminati(initiati), are deasemenea legatura directa cu credinta in forma ei personala si profund intima si are o legatura de forma si fond cu biserica, legatura distorsionata in multe privinte si corupta in cele din urma, nu neaparat prin reprezentantii ei ci datorita sistemelor de organizare. Si aici nu ma refera doar la o religie sau alta, ma refer la principiul tuturor religiilor.
- Biserica, iarasi nu una anume ci toate luate in ansamblu, de la templele si preotii lumii antice si pana la pastorii moderni ai bisericilor experimentale actuale, inclusiv la gestionarii diverselor cai de dezvoltare personala ce se manifesta in ultima vreme, este o forma, din pacate, distorsionata de administrare atat a religiei cat si a credintei. Cei mai multi oameni ce au ales calea reprezentarii spirituale a creatorului printre oameni au fost corupti de pasiuni si indeletniciri mai degraba umane decat divine. Din pacate ei au ales mai degraba manifestarea personala a dorintei de putere, naturala pana la urma firii umane, si mult mai putini au ales indeletnicirea de a imita si continua stradania invatatorilor, devenind astfel si ei mari initiati. Din pacate institutia bisericii, sistemul generat de majoritatea reprezentantilor ei cazuti in pacatul uman si prea putin animati de dorinte spirituale, a generat cum era si firesc in atare situatie erori, greseli, pe alocuri chiar false interpretari si rauvoitoare indrumari ce au dus pana la coruperea diverselor religii si mai ales la indepartarea de la credinta, la mimarea ei in forme fara fond.
Concluzia la care eu deja am aderat, prin prisma acestor criterii dar si prin altele este aceea ca intelegerea creatorului si implicit a raspunsurilor legate de rostul existentei noastre nu se poate face prin biserica datorita organizarii sale deficitare, nu se poate face prin religie datorita caracterului ei incomplet, iar credinta si atitudinea fata de creator si sensul creatiei sale raman, din pacate nerezolvate la acest nivel de perceptie si intelegere.

2014, 25 septembrie, Viena
Sunt o serie de exegeti ai ezoterismului pe care, daca vrei sa aprofundezi domeniul, trebuie sa-i fii citit sau studiat. Rudolf Steiner, Jonathan Black, Papus, Eliphas Levi, Rene Guenon, Helena Blavatsky, Boris Gurdjieff s.a. sunt fie initiati si teoreticieni, fie doar teoreticieni sau membrii de confrerii secrete sau discrete care au scris si s-au manifestat in diferite epoci, dar care intr-un fel sau altul vorbesc despre acelasi lucru din perspective rozicruciene, alchimice, oculte, masonice, cabalistice, samanice sau de alta natura.Iar acest « acelasi lucru » este, printre altele si actul creatiei, ceea ce s-a intamplat dupa big-bang. Sunt 3 tipuri de intelegere a perceptiei acestui « spectacol » : perspectiva venita din sanul stiintei, cea venita din partea religiei si cea adusa de spiritualisti, de ocultisti. Din perspectiva stiintifica stim mai intai despre marele big-bang. Acum, s-a « calculat », 13,7 miliarde de ani totul a inceput dintru-un conglomerat mai mic decat un atom care a explodat, iar explozia este « explicata » de stiinta ca « din motive pe care probabil nu le vom stii niciodata »...In orice caz Big bang a creat toata energia care exista. Tot ce ne inconjoara in fiecare clipa actuala face parte din ceea ce a fost atunci. Stiinta ne spune, mai departe, ca primul a fost hidrogenul ptr ca din el la temperaturi foarte inalte se pot crea mai multe feluri de atomi. Iar apoi dupa aproximativ 300 de milioane de ani a aparut ceea ce noi numim gravitatia. Atunci au inceput sa se formeze galaxiile. Religia crestina si cea iudaica prin intermediul bibliei ne spune, in geneza ca « la inceput Dumnezeu a facut cerurile(plural) si pamantul(singular) ». « Pamantul era pustiu si gol, peste fata adancului de apa era intuneric si duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor ». Nu cred ca e intamplator faptul ca stiinta secolelor 20-21 spune ca la inceput a fost hidrogenul, iar parintii vechiului testament spun ca duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra...apelor.
Ezoterismul actual, al ultimilor 300 de ani se bazeaza aproape exclusiv pe credintele si filosofiile antice, pre-monoteiste. La inceputuri, D-zeu a visat creatia sa, iar visul a devenit idee, iar prima emanatie a ideii lui D-zeu s-a metamorfozat in zeita Pamantului(vezi »pamantul pustiu si gol »), iar cea de a doua a devenit zeul Saturn(coincidenta sau nu elementul chimic majoritar de pe planeta Saturn este hidrogenul) care odata ce a inceput sa existe s-a si limitat. Interventia lui a introdus in creatie potentialul obiectelor individuale de a exista, a permis trecerea de la inform la forma. A introdus in univers legea identitatii. In mitologia egipteana Saturn este reprezentat de Ptah, iar in numeroase alte mitologii el reprezinta titlul de rex mundi. Identitatea presupune si evolutie, iar evolutia presupune si moarte, astfel Saturn a pus in fiecare lucru care exista si samanta propriului sfarsit, astfel tot ceea ce te hraneste te si distruge. De aici si sensul distrugerii si mortii atribuite lui Saturn. Ulterior crestinismul il reduce pe Saturn la...satana si spun ca il reduce deoarece in noul testament satana este doar purtatorul raului intre oameni si divinitate, e un soi de « daca nu esti cuminte te dau la tigani » adica in mare parte o forma de pedepsire a incalcarii legii de aici cu o pedeapsa, de dincolo si mai mult, in eternitate. Mi-as permite sa spun ca pe alocuri crestinismul oficial s-a cam « jucat » cu ideea de Saturn, cu ideea de Lucifer, cu ideea de Maria Magdalena ca si apostol al lui Iisus si in general cu ideea de femeie si de matriarhat ca realitate istorica si mai ales cu ideea de Iisus-omul. Spun crestinismul oficial delimitandu-l clar de gnosticism, de exemplu...dar sa revenim. Dupa aceasta « lupta » intre Saturn si Soare(cel nascut din pantecele Pamantului-mama) soldata cu victoria Soarelui, a mai aparut o faza de evolutie. Ocultismul ii opun pe Lucifer, Venus, Afrodita, Lunii. Dar ce legaturi poate avea Lucifer cu Afrodita. Venus(la romani) sau Afrodita(la greci) este infatisata de obicei cu oglinda in mana. Oglinda este simbolul puterii pe care o are reflectia de a schimba dorintele. Zeul reflectiei este marele luminator de pe cerul noptii, simbolul reflectiei (« noaptea e un sfetnic bun ») fiind luna. In toate culturile antice luna controla nu doar fertilitatea ci si gandirea. Si astfel asa cum mai inainte au aparut cei 7 elohimi, adica cele 7 moduri de perceptie ale lui D-zeu , asa acum a aparut Iehova, zeul lunii, sa-l tina in frau pe Venus/Lucifer. Asocierea lui Lucifer cu luceafarul de dimineata, respectiv planeta Venus o avem si in biblie in Isaia 14:12 : « Cum ai cazut tu din ceruri, stea stralucitoare, fecior al diminetii ». Luciferus in limba latina este tradus prin aducatorul de lumina. La o analiza mai atenta constatam ca si Venus/Afrodita ca si Lucifer sunt animati de sexualitate respectiv de dorinte carnale. Lucifer o ispiteste pe Eva cu un mar, iar Paris ii inmaneaza Afroditei marul, intr-un gest care duce la rapirea Elenei si izbucnirea razboiului troian . La nivel universal marul este considerat fructul zeitei Venus si planetei Venus ptr ca pozitia samburilor atunci cand marul este taiat pe jumatate reproduce traiectoria pe care se deplaseaza in cadrul unui ciclu de 40 de ani : si anume o stea in 5 colturi, care cu varful in sus este simbolul omului si cu varful in jos este simbolul fiarei. Lucifer este rau, dar este un rau necesar. Prin pacat si decadere s-a trecut de la stadiul vegetal la cel animal, am capatat constienta. Animalul o are, planta nu. Dealtfel, in mitologia populatiilor amerindiene Venus se numeste Quetzal Coatl si este reprezentata ca si femeia-sarpe. Traditia spune ca atunci cand a cazut, Lucifer a pierdut un smarald mare de pe frunte, adica capacitatea de perceptie al celui de-al 3-lea ochi, al 6-lea simt, perceptia extrasenzoriala. Stiinta ne povesteste tot acest proces in alti termeni, dar pana la urma rezultatul este acelasi. Oamenii de stiinta spun ca un moment foarte imprtant in aceasta evolutie a fost aparitia prin evolutie a bacteriei ptr ca ea a generat ptr prima oara oxigen. In acel moment, se pare, s-a facut diferenta intre pamant si celelalte planete din sistemul solar. Apoi apare , ca o consecinta a oxigenului si ozonul, cu un rol foarte important in mentinerea vietii, acela de protectie fata de radiatiile cosmice. Animalele s-au nascut, se pare in apa si amfibienii au fost cei care au facut saltul din mediul acvatic in mediul terestru. Ei spun ca acestia sunt stramosii nostrii. Eu am multe rezerve argumentate fata de aceasta teorie despre care insa nu voi scrie aici. Acum 65 de milioane de ani, un asteriod, se pare de 10 km marime se ciocneste de pamant si declanseaza primul eveniment notat de istorie : era glaciara. Cam acestea sunt in mare cateva borne de intelegere a procesului primar al creatiei. Primar ptr ca creatia este continua. Iar acum la finalul acestei scrisori cateva concluzii: mai intai in ceea ce priveste relatia credinta-religie-biserica(moschee-templu,etc.) : - am mai spus-o. Religiile monoteiste sunt religii de sinteza. Ele reprezinta pe de-o parte o mare parte din invataturile traditiilor antice si pe de alta parte, spre deosebire de invataturile antice, acestea au intrat in social au intrat in politica distorsionand si manipuland sensul initial al religiei, ba chiar si sensul cartilor sfinte, de orice fel ar fi ele. Stiinta prin instrumentele sale si prin mentalitatea  oamenilor de stiinta, eludeaza in mod intentionat componenta spirituala, emotionala din actul istoric, stiintific studiat. Printr-o observatie simpla constatam in ambele cazuri faptul ca punctul de vedere este incomplet ptr ca intre observator si subiect sunt puse diverse porti, valuri, automatisme, care nu fac altceva decat sa reduca nivelul perceptiei. Nici ocultismul nu duce lipsa de astfel de probleme. Dar ca o « coincidenta » daca reusim sa vedem lucrurile in ansamblu, mai putem observa ca ,impreuna, calea religiei, cu calea stiintei si cu calea oculta creeaza, de abia atunci, imaginea completa. Si cred ca de aici, din momentul in care omenirea va accepta aceasta ingemanare, sau de atunci vom reusi sa facem diferenta si sa intelegem ca nu exista supra natural, ca nu exista minuni, ca nu exista inexplicabil si ca pana la urma intelegerea este doar o problema de perceptie si de mentalitate.

2014, 20 octombrie, Belgrad
Concluzia acestui ciclu este aceea ca in relatia mea cu ceea ce percep ca fiind realitate cred, simt, gandesc si cunosc urmatoarele :
1. Iar asta mi se pare definitoriu. Sunt o entitate constienta de sine care percepe realitatea inconjuratoare prin intermediul a 5 simturi. Educatia si cunoasterea m-au invatat ca ma numesc om, ca cele 5 simturi pe langa faptul ca s-au dovedit, dupa ultimile descoperiri stiintifice ca sunt limitate in a cunoaste realitatea, dupa alte cercetari dovedindu-se stiintific si confirmand deasemenea vechi invataturi traditionale, pe care tot cunoasterea m-a invatat ca se numesc ezoterice, ca simturile, pe langa functia lor de perceptie, functioneaza si ca niste filtre comandate de la centru, de creier, de aici si indoiala, cercetata indeosebi de filosofie si psihologie prin care se ridica un mare semn de intrebare fata de veridicitatea perceptiei avand in vedere ca organele respective sunt si perceptorii dar si filtrante si ca oricum realitatea obiectiva (intreaga realitate) este mult mai vasta decat realitatea subiectiva (realitatea perceputa). De aici, avand in vedere ambiguitatea evidenta a perceptiei, dar si a faptului ca este incompleta, s-au nascut cele mai multe contradictii ale omenirii, in general, dar si cele mai multe ispite ale omului, in particular. O sa explic putin mai tarziu de ce ispite. Asadar traiesc, in mod normal, intr-o realitate relativa de care relativitate e mai bine sa nu fiu constient caci constienta acestei situatii triplata de nestiinta si neincredere poate crea o disperare aproape fatala, dupa parerea mea. De aici, poate si diferitele curente literare, filosofice sau sociale de-a lungul istoriei umane cunoscute, manifestand fie asa numitul spleen, sau pesimism, negare si respingere.
2. Traim in fiecare zi si constient sau nu ne raportam la o istorie de numai...9000 de ani adica de la potop incoace. Homo sapiens-sapiens, adica forma actuala de evolutie, generata stiintific, a omului, are insa varsta de 40000 de ani, ca sa nu mai vorbim de celelalte stadii de evolutie anterioare si nu cu mult mai putin evoluate. De aici se poate lesne observa faptul ca ne cunoastem istoria, iar din istorie decurge modul de viata, traditiile, credintele, industrializarea, tehnologizarea, informatizarea, conceptul de familie, perpetuarea speciei si toate celelalte subansamble ale existentei noastre actuale si cotidiene, mai putin de un sfert. Inchipuieste-ti cum ar fi sa iti cunosti sau sa iti percepi copii, de exemplu, doar pe sfert sau sa vezi doar un sfert din ceea ce mananci sau sa stii doar un sfert din tot ceea ce stii sau esti. Sunt convins ca ar fi teribil de greu si nu ma indoiesc ca este chiar asa. Extrapoland acest sentiment la personajul colectiv numit umanitate situatia nu se schimba cu nimic. Relativitatea realitatii se dubleaza si cu relativitatea istoriei, respectiv a stiintei de sine a umanitatii, in general, dar si a omului, in particular. Pana aici nimic nou pentru ca ceea ce spun eu acum, cu micile mele mijloace cognitivo-motrice, le-a spus ceva mai demult o forta naturii numita Albert Einstein. Cu alte cuvinte, prezentul, care de fapt dureaza, se pare, mai putin de o secunda il percepem limitat, iar trecutul, deasemenea, mai degraba este o necunoscuta. In ceea ce priveste educatia, deasemenea este dovedit caracterul ei mecanicist si lipsa unor perspective plenare fata de ceea ce omul ar trebui sa stie, sa fie, sa inteleaga. Cunoasterea fie prin stiinta, sau cultura la un nivel strict de aspiratii intelectuale, in mare parte ii lipseste sau cu siguranta nu gaseste raspunsuri apropiate fata de intrebarile fundamentale ale existentei noastre.
3. Atunci ce ramane ? Chiar nu e nimic real, sau altfel spus nu e nimic solid statuat la care sa ne putem raporta, pe care sa ne putem sprijinii ? Ba da. Cu conditia sa ai putina atentie si putin discernamant. Sunt doua realitati omniprezente de-a lungul existentei noastre in stare beta (respectiv atunci cand suntem trezi, constienti, in activitate), dar se pare ca si in stare alfa, delta sau teta (atunci cand ne aflam in diversele stadii de somn, deci de inactivitate aparenta) atunci cand perceptia extra senzoriala respectiv capacitatile noastre aflate in stare latenta se activeaza sau pot fi activate si dezvoltate. Cele doua realitati sunt realitatea evidenta a gandurilor si realitatea evidenta a sentimentelor. Si e absolut evident ptr orice om omniprezenta si constienta lor, mai ales ca spre deosebire de realitatea exterioara acestea, pe care le vom numi realitate interioara, nu are nevoie de organe de perceptie sau de filtre (cu toate ca oamenii isi « confectioneaza » tot felul de « filtre » fie prin educatie, fie prin experienta sau cunoastere-necunoastere. Conform unei statistici nu stiu cat de exacta, dar interesanta, se pare ca ne « vin » pe zi circa 70000 de ganduri pe zi. Practic aceasta realitate evidenta a sinelui nostru poate fi comparata cu valurile unui ocean. Ele sunt permanente si necontrolate constient. Acelasi lucru se intampla si cu sentimentele. In zona trairilor sufletesti gasim deasemenea si intuitia sau centrul manifestarilor subliminale, respectiv limbajul trupului. Atentia despre care spuneam mai devreme, ar trebui focusata pe aceste fenomene, respectiv gandurile si emotiile, mai exact pe controlul lor si mai apoi pe organizarea si manevrarea lor. Stiintific vorbind ele sunt niste descarcari sau reactii fizico-chimice, respectiv inductii electro-magnetice si reactii chimice, generate reactiv la diversi stimuli interiori sau exteriori si controlate fiziologic de ceea ce numim subconstient. Religios vorbind ele sunt prezenta lui Dumnezeu in noi, felul in care el ne vorbeste si ne indruma. Unii cred ca le vorbeste Dumnezeul din noi, iar altii pun treaba asta pe seama ingerului pazitor. Ezoteric vorbind ele sunt caile noastre de comunicare si de desavarsire cu si catre lumea de sus, respectiv cu celelalte parti ale unui intreg numit Tot, adica celelalte spirite (oameni), natura sau realitatea obiectiva si creatorul. Suma celor trei tipuri de perceptie cred ca reprezinta raspunsul la ceea ce suntem noi de fapt, la ceea ce facem noi de fapt si la ceea ce devenim noi de fapt in fiecare secunda a existentei noastre in spatiu si timp, asa cum le cunoastem acum. Omul luat in mod individual si omenirea ca si entitate colectiva va putea percepe corect aceasta situatie doar atunci cand va intelege, in sfarsit, ca natura stiintifica, religioasa si ezoterica a realitatii este complementara si nu antagonica, iar asta se traduce prin constienta comunitatii, prin constienta parcursului de la existenta comuna dar inconstienta de la inceputuri, mai apoi prin coborarea in constienta dar cu o componenta puternica de dividere prin egoism, necesara insa pentru ca am descoperit cunoasterea si libertatea si reintoarcerea la comunitatea initiala constient si prin inaltarea realitatii de aici impreuna cu inaltarea propriului egoism prin inaltarea catre intelegerea altruismului creatorului si a creatiei sale. Discernamantul despre care vorbeam mai devreme vine dupa ce acea atentia s-a asezat si el trebuie sa tina cont, pana la urma de cele 7 legi ale Kybalionului. Ele exista intr-un fel sau altul si in stiinta si in religie si in spiritualitate. Legile respective au fost statuate de cel pe care il cunoastem ca Hermes Trismegistul, adica cel intrupat constient de trei ori, mai intai in Egiptul antic ca si zeul Toth, mai apoi ca si Hermes in Grecia, zeul intelepciunii, iar mai apoi ca si parintele alchimiei si astrologiei in traditia occidentala a evului mediu. Pe scurt, cele 7 principii kybalionice sunt urmatoarele :
PRINCIPIUL MENTALISMULUI
- care spune ca totul este spirit si ca universul este mental
PRINCIPIUL CORESPONDENTEI
- care spune ca « ceea ce este sus este si jos si ceea ce este jos este si sus » sau altfel spus « precum in cer asa si pe pamant »
PRINCIPIUL VIBRATIEI
- care spune ca nimic nu sta, totul se misca, totul vibreaza, atat macrocosmic cat si microcosmic, dar si ca exista milioane de grade ale vibratiei constituite prin frecvente.
PRINCIPIUL POLARITATII
- care spune ca totul este dublu si dual, ca are doua extreme de natura si semnificatie identica, dar de grade diferite.
PRINCIPIUL RITMULUI
- care spune ca totul curge, inauntru sau inafara, totul evolueaza si degenereaza plecand si intorcandu-se in acelasi loc.
PRINCIPIUL CAUZEI SI EFECTULUI
- care spune ca orice cauza are efectul sau si orice efect are cauza sa. Nu exista hazard si sunt numeroase planuri ale cauzalitatii
PRINCIPIUL GENULUI
- care spune ca este un gen in tot ce exista. Masculinul si femininul, dar nu in aceptiunea creata noua de educatia primita, este ceea ce creaza si reinoieste.
Am fost foarte scurt dar e lesne de inteles ca despre fiecare principiu de-a lungul istoriei sau scris biblioteci intregi de carti din diverse domenii sau perspective. La o judecata mai atenta si cat mai obiectiva se poate observa ca, practic realitatea, existenta, creatorul si creatia se raporteaza, depind si se manifesta conform acestor principii.
Mi se pare foarte relevant, fata de ceea ce ti-am scris aici, un text al lui Petre Tutea care spune asa :
«Un sfânt poate fi şi analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfinţenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum e ancorată în cultul genialităţii ca slăvire a progresului în afară. Atât. Or, cu cât suntem mai avansaţi, mecanic şi material, cu atât suntem mai departe de esenţa reală a lumii, de sfinţenie. »
Mi-as permite sa traduc ideea de sfant cu ideea de initiat. Ideea de minune cu ideea de neinteles, de perceput extrasenzorial.
Iti spuneam la un moment dat despre ispita. Ea este un mecanism de evolutie. Prin ea devenim. Suntem mai aproape. Evident invingand-o. Contextul este acela ca nu exista bine si rau ptr ca fiecare element al realitatii, din acest punct de vedere se supune principiului polaritatii.
Am ajuns la final. Pot spune ca acestea sunt principiile si conceptia pe care eu mi-am format-o despre ceea ce sunt, care este menirea mea si spre ce ma indrept si ca reprezinta drumul pe care ma straduiesc sa merg si pe care il simt natural si adevarat din punctul meu de vedere in aceasta realitate numita de unii natura, de altii Dumnezeu, Allah, Yehova, Brahma, sau Creator, Marele Arhitect, Totul etc., in care probabil ca mi-am propus sa ma inalt si in care probabil ca mai devreme sau mai tarziu voi evolua. 

vineri, 1 aprilie 2016

Scrisori intarziate - Muzica altfel


2014, 31 iulie , Koblenz
Poate o sa zici ca nu e un subiect. Dar din punctul meu de vedere este. Pentru ca am suferit. Ptr ca am fost in extaz. Pentru ca m-am bucurat sau m-am intristat. Ptr ca muzica m-a salvat sau m-a ascuns de ce sau cine vroiam sa ma ascund. Mi-am plans necazurile, mi-am spus pasurile sau m-am simtit “ in al 9-lea cer” cu muzica si prin muzica. Pentru ca as muri si m-as naste si tot asta as face. Pentru ca daca n-as sti si nu m-as pipai constatandu-mi aceasta natura, as spune ca muzica este prima mea natura. Oricum sunt foarte aproape. Nu prea mai tin minte prea multe lucruri de dinainte de varsta de 6 ani. De la 6 ani am inceput studiul pianului si ma tin minte cu pianul langa mine, intr-un fel sau altul. Sunt cateva teme pe care as vrea sa le parcurg in acest ciclu : relatia mea cu...diversele tipologii de muzicieni intalnite, diversele tipologii de joburi intalnite, diversele tipuri de public si relationarea cu acestea, diversele manifestari ale mediei sau diverse fenomene istorice sau mituri in muzica de la noi sau de oriunde.
In primul rand ce este muzica ptr mine. In primul rand este singura arta de provenienta divina, adica e singura arta care exista in Univers in mod independent, fara infuenta umana. Spre deosebire de muzica toate celelalte arte provin de la rasa umana. Muzica exista in Univers pur si simplu. De aici conceptia de provenienta divina. Apoi este vorba de limbajul  si codul de comunicare a muzicii. Spre deosebire de toate celelalte arte, muzica, are un limbaj universal, care se refera direct la resorturile sensibile de perceptie umana. Spre deosebire de celelalte arte ,muzica , comunica sentimente in stare pura, dar si concepte in aceiasi stare intr-o plaja de comunicare mult mai bogata decat o imagine sau un cuvant fie scris sau rostit. Creatorul de muzica si aici ma refer la cei care conteaza, isi extrage inspiratia sau primeste informatia ca un imens catalizator prin canale mult mai subtile si mai departe de realitatea imediata, fata de ceilalti creatori. Ca sa nu mai vorbesc despre efectele benefice sau malefice absolut explicite asupra psihicului si trupului uman, pe care celelalte arte nu le au. Acestea sunt, cred, argumente suficiente ptr a intelege muzica mult mai profund decat, poate, ii este dat sa fie inteleasa si pana la urma, cred, ca aceasta este calea corecta si fundamentala de analiza si intelegere a muzicii. Mai apoi pot fi etalate judecatile de valoare legate de filosofie, estetica, de ingeniozitatea constructiei sau de consistenta talentului.
Dpdv istoric consider ca tot ceea ce s-a inceput odata cu ars antiqua si practic "s-a incheiat" cu , de exemplu, Paul Hindemith sau Benjamin Britten adica de prin 1100 si pana prin 1970, vreme de aproape 9 secole cu toata pleiada de mari compozitori din toata aceasta perioada s-a continuat cu muzica marilor trupe de rock progresiv, cu toata pleiada de jazzmeni straluciti ai anilor 60-70, dar si de mai tarziu, pana undeva la sfarsitul mileniului. De atunci si pana acum vreme de 15 ani linistea s-a asezat peste creatia lumii, regresiv dar absolut evident. Pe nesimtite. Iti dau cateva exemple. Pe la 1850 erau in viata sau in plina activitate mai mult de 5 mari compozitori. Mai degraba cred ca erau vreo 10... te duceai la Paris il intalneai pe Berlioz si Chopin. Te duceai la Viena si il intalneai pe Liszt si Schubert. Te duceai la Berlin te intalneai cu Wagner sau Schuman. Exemplele sunt aleatorii si nu au neaparat consistenta istorica clara. Cert este ca pe parcursul a vreo 50 ani ,in secolul 19,s-au perindat unii dintre cei mai ilustrii creatori de muzica ai planetei. Nu stiu cati au fost, cu exactitate, dar « mustea » Europa de muzica si de muzicieni de valoare.
Anii 60-70-80 in jazz si rock. Secolul 20. Led Zeppelin, Pink Floyd, Emerson Lake and Palmer, sau Miles Davis, John Coltrane, Cick Corea, Duke Ellington si multi altii. Iarasi “mustea” Europa si acum America, de muzica si muzicieni de valoare. Mai apoi in anii 90’ lucrurile au inceput usor sa « apuna » iar acum este din ce in ce mai liniste pe toate planurile. Se traieste din amintiri.Ce vreau sa spun ? Pai in primul rand faptul ca Bernstein are dreptate. Nu exista muzica culta sau inculta, adica nu e Beethoven cult si Led Zeppellin incult. Nu exista muzica clasica si muzica moderna. Pentru contemporanii sai Beethoven era « extraterestru ». Acum ptr noi este o muzica foarte tonala si riguros construita fata de alte « inovatii » actuale. Iar inovatiile actuale gen, "urmeaza sa mananci un covrig", cum imi povestea un coleg dintr-o orchestra prestigioasa din Bucuresti ca a intalnit la un festival de muzica "culta" moderna, nu consider ca sunt pasi inainte. Cand au aparut ptr prima oara, acele trupe de « chitari electrice » erau vazute ca niste aberatii fara nici un viitor. Acum Jimi Hendrix este un « clasic » care a schimbat muzica rock a planetei, fara sa isi propuna asa ceva. Nu exista muzica grea sau usoara. Daca facem, spre exemplu, o comparatie intre creatia lui Domenico Scarlatti si concertele de pian ale lui Keith Emerson vom vedea ca muzica grea este unde ar trebui sa fie cea usoara si viceversa. Iar Bernstein avea dreptate cand spunea ca muzica marilor compozitori de pana la Britten, spre exemplu, se numeste muzica exacta, adica o muzica ce e cantata dupa o partitura exacta. Spre deosebire de cealalta muzica ce poate avea partitura dar marja de interpretare e mai mare si atunci poate fi numita inexacta, evident nu in sens periorativ. Mai apoi vreau sa spun despre aceasta continuitate a muzicii de salon sau de sala de concerte care s-a asezat in cultura pop a secolului 20. Exclusivistii din zona muzicii exacte sigur ca nu pot imbratisa aceasta teorie. Cum sa il compari pe Beethoven cu Pink Floyd. Dar cu siguranta daca au ascultat, inteles si studiat Beethoven, cu siguranta nu au ascultat, inteles si studiat Pink Floyd. Eu unul, sunt de parere ca unul ce a ascultat, cantat, studiat si inteles si Beethoven si Pink Floyd, ca Beethoven-ii secolului 20 au fost Richard Waters si David Gilmour de la Pink Floyd. Exclusivistii din lumea jazz-ului sau rock-ului sunt cu siguranta la fel ca si ceilalti.
Instinctul apartenentei la "tribul" x, y sau z ii face sa nu-si doreasca sa vada mai departe de varful nasului, chiar daca multi dintre ei sunt in stare. Aici vorbesc despre multi oameni pe care ii intalnesti ca sporteri fie dintre cei cu muzica "clasica", fie dintre cei cu jazzul sau chiar rockul. Ceea ce vreau sa mai spun este ca tot ce a aparut dupa 1970 incoace, in ceea ce priveste muzica exacta sunt niste epigoni. Cu mici exceptii lumea muzicii exacte pana in pragul mileniului 3 s-a polarizat mai mult pe actul interpretativ decat pe actul creatiei. Din pacate incepand cu 2000 a cam disparut si asta. In secolul trecut se exprimau zeci de pianisti, violonisti, violoncelisti, chitaristi si dirijori de mare clasa. Acum, de abia daca ii mai numeri pe degetele de la o mana. Ca si in cealalta « barca ». Daca in anii 70-80 se scriau cantece valoroase pe banda rulanta, acum e o aproape« liniste » dezamagitoare si chiar nu inteleg unde sunt si ce fac« armatele » de compozitori de valoare care scriau pana mai ieri ptr Withney Houston, Mariah Carey, Celine Dion, Lara Fabian sau Cher, spre exemplu. Am scris acum ceva timp un articol cu titlul « Nedreptatea de a fi creator » in care “deplangeam” faptul ca un cantec celebru, cum ar fi “I will always love you” este cunoscut de opinia publica ca apartinand interpretului si nu compozitorului, ca si cum s-ar spune in dreptul simfoniei a 9-a, London royal symphony si nu L. van Beethoven.
Sigur ca nu il plangeam pe compozitorul respectiv, el fiind remunerat pe masura si onorat, printre altele cu un loc in Rock’n’ roll hall of fame de la Cleveland sau cu un Grammy. Creatori ca Michael Masser (Did we almost have it all - Withney Houston, Miss you like crazy - Natalie Cole) sau Will Jenings (Tears in heaven - Eric Clapton, My heart will go on - Celine Dion)sunt in aceasta situatie, de exemplu. Mai sunt si altii, cum ar fi Terry Britten si Michael Chapman, despre toti acestia, marele public, nu prea stie mai nimic.
Traim intr-o criza muzicala fara precedent. Daca as extrapola, cu toate ca nu e locul potrivit aici, as spune ca traim intr-o criza puternica a spiritului, in general, datorita a peste 300 de ani de materialism,de peste 100 de ani de consumism si de peste 50 de ani de mecanicism,de viata, in general mecanica, de educatie mecanica si mai nou de 15 ani de gadgetism, dar sigur ca asta e alt subiect. Probabil ca, intr-o dimensiune superioara, e nevoie de toate aceste perioade.

2014, 20 august, TrierGermania
Poate parea ciudat dar am sa-ti scriu despre public. Asa cum il vad eu. In primul rand, ce e publicul? O masa amorfa de oameni cu personalitati distincte si cu aplecari diferite si nuantate spre muzica in functie de cultura, timpul in care a trait individul, in functie de educatia lui si ofertele timpului in care a trait. Mai intai despre relatia cultivat(avizat) si « din popor ». Intotdeauna de-a lungul istoriei umane, publicul avizat a fost unul restrans. Nu puteai canta o misa sau un motet in afara bisericii, mai ales ca era o erezie, dar in afara de asta, daca totusi ii trecea cuiva prin minte sa faca asta( nu am stiinta de asa ceva) si sa cante un motet la un targ de vite sau la sarbatorile vreunui oras sau vreunui feudal nu cred ca era bine sau macar potrivit. Muzica « culta » in vremea evului mediu, renasterii si chiar pana in zorii secolului 20 era destinata zonei cultivate a societatii, care, fie vorba intre noi, nu era intotdeauna si avizata. Multi si mai ales multe mimau cunoasterea si aprofundarea muzicii din pricina unor interese de ordin social, financiar sau erotic. Problema, dramatica sau comica ramanea tot in tabara muzicienilor sau muzicantilor(o sa discutam si de aceasta variabila) si acestia impartiti dupa cum dadea bunul Dumnezeu dar asta e alta treaba. Daca e sa scoatem categoria semidoctilor, trogloditilor si inchipuitilor in a intelege si patrunde muzica de orice calitate ar fi ea, cam intotdeauna in istorie vom ramane cu elitele, intotdeauna destul de restranse. Acelasi lucru se intampla si in zilele noastre cu modificarea rezultata din aparitia mediei ca si transmitere, ca si reducere a spatiilor si timpului de aflare dar si de intelegere. Dar, iarasi, despre asta alta data. Publicul actual, dupa parerea mea e impartit, mai mult sau mai putin, nu trebuie sa iei asta ca pe o valoare absoluta, dar in marea lui majoritate, in primul rand este un public mecanic, mecanicist, mecanizat. In primul rand e un motiv independent de vointa fiecaruia. Marea majoritate a mediei promoveaza ceea ce s-ar putea numi bubble-gum music sau fast-music si anume muzica de consum, muzica fara valoare, fara mesaj spiritual, fara har divin. De obicei reteta e simpla. Trebuie sa existe acel kick-bass, in masura de 4 timpi, pe fiecare timp al masurii si peste treaba asta cateva sampling-uri, nu multe, sa fie cat mai simplu, care apar si dispar pe parcursul melodiei. Important este ritmul care trebuie sa iti patrunda in stomac si in creier. Linia melodica trebuie sa fie foarte simpla, cat mai simpla, de parca trebuie sa ne raportam la amoebe, nu la oameni si trebuie cantata de o fata cu buricul, tatele si picioarele la o cat mai erotica vedere care sa stie miscari lascive si provocatoare, care sa de-a frau liber imaginatiei baietilor si barbatilor mai influentabili sau, dupa caz, trebuie cantata de un baiat ce trebuie sa dovedeasca in mod evident prezenta multipla la o sala de fitness, eventual cu steroizii la zi, cu tatuaje cat mai spectaculoase, cu o tunsoare Hollywood actualizata ,iar in ambele cazuri atitudinea « cool » este obligatorie, iar talentul sau vocea sunt optionale nu reprezinta conditii sinequanon. Una din principala atributie a muzicii a fost distrusa prin media la nivelul mediei de grup a publicului. Anume a atentiei si perceptiei fata de actul muzical in sine. Marea majoritate a publicului asculta muzica simpla, mult prea simpla as spune, ca pe un accesoriu de imbracaminte sau ca si mancarea fast-food caruia nu ii dai nici o atentie si in nici un caz nu stai sa o savurezi sau sa ii patrunzi sensurile care oricum nu exista. Asadar media a cerut, publicul a « inghitit », iar « muzicienii » au oferit. Se asculta muzica in graba, se promoveaza in graba muzica, in ce feluri vom vedea cu alta ocazie, se produce muzica la kilogram si toata lumea din acest circuit e multumita si linistita. Apoi, mai exista un aspect in care publicul este destul de afectat in mentalitatea lui in a consuma muzica. Capul rautatilor in aceasta zona sunt agentiile de publicitate, care, pe de-o parte au oferit gratuit spectacolul muzical tuturor oamenilor, s-au pozitionat ca si model si lumea politica a copiat imediat modelul in cursa ei dupa voturi oferind deasemenea fie la vedere in campanii electorale, fie sub paravanul vreunei sarbatori locale reale sau inventate, deasemenea spectacole muzicale gratuite, in piata, in aer liber. Artistii si prestatorii de servicii audio-video s-au bucurat de acest « ciolan » care parea nesfarsit intr-o vreme si care cu timpul s-a mai subtiat si n-au realizat si nu realizeaza si cu siguranta nu vor realiza ca in acest fel isi distrug singura piata care ar trebui dezvoltata si care conteaza ptr artisti si facatorii de spectacole si anume piata spectacolului pe bilet fie indoor fie outdoor de orice gen ar fi el, de la manele la muzica « exacta ». Astfel publicului i s-a semanat in creier ideea ca aparitia unui artist preferat  ii este la indemana, ca nu trebuie sa plateasca nimic ptr asta, caci il vede cel putin o data pe an in piata publica, pe gratis si ii asculta oricand doreste piratandu-i senin muzica si astfel iarasi nu plateste nimic ptr asta. Deci, muzica pe banda la radio, in masina, la metrou, la un televizor in colt pe care nu il baga nimeni in seama intr-un bar, o frizerie sau intr-un market. Muzica la discretie mai mult sau mai putin live si la indemana pe net, toate gratis. Asta este perceptia sociala si economica a muzicii pe care o intalnim la tot pasul in fiecare zi. Asta cand avem treaba sau muncim. Cand ne distram cu atat mai putin ne poate sta atentia la criterii de ordin estetic. Marea majoritate alearga dupa combinatia muzica antrenanta(distractiva)-alcool(droguri)-erotism(sexualitate). Asta este paradigma general acceptata la nivel mondial in care marea masa a oamenilor spun si traduc aceasta paradigma prin distractie, prin « traitul vietii la maxim »samd. Astfel incat pot spune cu siguranta ca aceasta mare masa de public « robotizata » muzical astfel si in starea de lucru si in starea de distractie nu o mai poti apropia in nici un fel de o atitudine normala si pierduta in timp,fata de muzica atat din perspectiva respectului ptr muzica si artist cat si din perspectiva aplecarii avizate catre o muzica ceva mai evoluata din toate punctele de vedere. Pot spune cu o marja de siguranta destul de mare ca peste 80 la suta din populatia globului se afla in aceasta categorie.
Restul de 20 la suta poate fi considerat public de specialitate intr-o zona muzicala sau alta, dar din acest 20 la suta cred ca poate fi avizat doar jumatate. Si iata cum ca si in evul mediu si in secolul XXI, muzica de calitate, cea « exacta » scrisa cu doua-trei sute de ani inainte sau cea din zona pop-cult scrisa cu max. 50 de ani in urma indiferent ca e jazz, rock sau blues este apanajul unui maxim 10 la suta din populatia globului. Din pacate numai 1 din 10 oameni se poate bucura constient de frumusetea muzicii lui Beethoven sau profunzimea muzicii de la Pink Floyd. Sigur ca publicul din partea de vest a lumii si ma refer aici la civilizatia occidentala este cel mai atasat valorilor fundamentale ale muzicii datorita faptului ca o mare parte din educatia oamenilor, in general a fost si este facuta prin intermediul muzicii. Sunt 2-3 generatii de cand lumea occidentala este educata sistematic si prin intermediul muzicii. In ultimii 25 de ani si ca urmare a uriaselor schimbari economice , o alta zona, « lumea galbena » a devenit avida de muzica si in special de muzica occidentala. Acolo nu stiu cata constienta exista dar stiu sigur ca exista mult mai multa dorinta si nevoie ca oriunde altundeva pe glob. Publicul in Romania este , la scara tarii noastre, cam la fel ,cu adaugarea influentei importante, mai ales la natia romana pe care o reprezinta ruralitatea romanului. De aici atitudinea lui fata de muzica si prezenta ei in viata cotidiana si mai ales atitudinea lui fata de cei care canta. Muzicantii in Romania sunt priviti fie cu invidie ptr averile si castigurile lor facute fara elan muncitoresc fie cu superioritate si aroganta cand e vorba de muzicanti sau lautari nu neaparat mai slabi ci cu mai putina popularitate. Se pare ca e un subiect vast. 

2014, 14 septembrie,Viena
N-am terminat subiectul legat despre public dar voi trece in partea cealalata si anume la cei care canta. Mai intai cum le spunem…pai daca suntem americani le spunem la toti musicians. E simplu, e direct, e civilizat. Daca suntem prin Europa, francezul ii zice la fel ca englezul sau americanul, neamtul ii zice musiker ca si rusul muzikant. In limba romana, romanii au preluat ambele termene de muzician si muzicant, folosindu-se de multe ori si termenul de lautar. Eu acum nu ma refer la limbajul de specialitate si la specialisti. Ei stiu(e surprinzator ca nu toti) care sunt diferentele. Dar marele public din Romania are cateva caracteristici bine definite. In primul rand arhi-cunoscuta lui ruralitate. Civilizatia rurala ne spune ca in sat, lautarii erau acei minoritari tigani care mai intotdeauna locuiau in niste case prapadite de la capatul satului fiind izolati si doar tolerati de restul comunitatii datorita diferentei de limba, de mod de viata si mai ales de faptul ca au fost dintotdeauna nou-veniti si mai ales, nu cu mult timp in urma, in sens imemorial, au fost robi. Ei canta la hora, duminica, unde aveau o atitudine slugarnica fata de comunitate si mai ales fata de marii gospodari ai satului in primul rand ptr ca in restul zilelor munceau cu ziua ptr a-si creste copii pe diversele tarlale ale consatenilot si/sau a boierului din tinutul respectiv. Nu vreau sa intru intr-o analiza sociologica a traditiei si psihicului colectiv la tigani. Au si ei o gramada de « bube in cap ». Ma rezum in a-ti schita o imagine a lautarului care a intrat in constiinta comuna a poporului, respectiv publicului din Romania de mai multe secole si mai multe generatii. Romanul in marea lui majoritate il va vedea pe omul de muzica intr-un fel, poate mai stilizat, poate mai naiv sau dramatic, dar in genere se va raporta intotdeauna la aceasta matrice cognitiva sapata adinc in adn-ul sau, de zeci si sute de ani pe care, evident, in functie de educatia si cultura fiecaruia este controlata mai mult sau mai putin. Insa absolut toti romanii, nespecialisti si fara legatura cu muzica vor vedea in muzicianul roman, mai putin insa in cel strain, samburele acelei imagini, va privi cu o mai mica sau mai mare putere pe acel ins ce canta indiferent ce canta, pana la urma, ca pe unul care face o chestie care nu prea e serioasa nici ca arta, cum ar fi arhitectura sau literatura si nici ca meserie, cum ar fi medicina sau avocatura spre exemplu. Romanul, in mare parte, s-a obisnuit sa vada in muzician insul mai putin serios, neaparat sugubat sau distractiv in vreun fel, un soi de nebun al regelui cu studii superioare. Lucrurile se schimba insa cand romanul intra in contact cu muzicianul strain, ptr ca aici intervin in combinatie si alte automatisme, cum ar fi « tot ce e strain e definitiv mai bun ». De aici si o mutatie lingvistica hilara si confuza. Romanii au clasificat oamenii de muzica in muzicieni, muzicanti si lautari. Daca ne oprim strict lingvistic la primele doua denumiri constatam cu usurinta faptul ca inseamna una si acelasi lucru, muzician venind din lexicul anglo-francez, iar muzicant venind din lexicul ruso-german. In ambele situatii sunt denumite aceleasi categorii sociale de artisti. In Romania si , am verificat, nicaieri in alta parte, in mentalul colectiv muzicienii sunt aia plictisitori difuzati pe Romania muzical sau Romania cultural, muzicantii sunt aia care canta coveruri prin cluburi si pe la petreceri iar lautarii sunt fie popularisti fie manelisti.
Cei mai multi dintre cei care canta se simt frustrati daca le spui muzicanti sau lautari, chiar daca nu recunosc. Cam toti se considera muzicieni, chiar daca nu au facut juma’ de ora de scoala de muzica sau chiar daca traiesc basic din IT sau ospatarie si mai canta cu chitara din cand in cand la sfarsit de saptamana. Sigur ca nu numai ruralitatea este o premiza a acestei mentalitati frivole despre muzicianul din Romania. O alta premiza importanta este media romaneasca din ultimii 25 de ani. La televizor « canta » niste doamne despuiate ale caror ambitus depaseste cu greu o cvinta si aia micsorata si mai « canta » si niste domni tatuati si cu patratele facute la sala si/sau cu steroizi ai caror ego-uri au nevoie de incaperi de genul celor din casa poporului ptr a se putea misca in voie.
Acesti domni si doamne care polueaza ecranul televizorului facand audiente la puberi de orice varste, fac foarte rau insului numit muzician. Pentru ca el, din partea publicului pe langa portia de ruralitate mai primeste si portia de frivolitate si prost-gust, iar daca peste toate astea mai practica si o muzica non-comerciala mai primeste si portia de « trecut cu vederea ». Spre deosebire de ruralitate care e sapata in adn, media actioneaza puternic la nivelul diluarii valorii muzicale in favoarea unui exercitiu de imagine fara fond si, ceea ce mi se pare mai grav este ca infige in psihologia oamenilor ideea ca muzica nu este o arta , nu este o meserie ci un spatiu de dezmat si manipulare, iar marele necaz este ca intr-o atare situatie un parinte care identifica la copilul sau talent muzical substantial se gandeste si ezita si deseori renunta de 10 ori mai mult decat un parinte care identifica la copilul sau un talent catre cismarie sau matematica. Pe langa ruralitate si media in chiloti se mai adauga si superficialitatea venita dinspre « specialisti » dinspre « oamenii de muzica ». Stiai de exemplu ca dj-ii se considera muzicieni ? Stiai ca ei cand se duc sa puna si sa mixeze muzica spun ca se duc sa cante ? Apoi muzica la kilogram. Punem un kick-bass, punem niste emulatoare care apar si dispar pe vreo 2-3 track-uri, stam cu o domnisoara « bine » sa se vaite si sa geama vreo 3 ore in studio, dupa care ii bagam gemetele prin niste filtre si efecte date jos gratis de la rusi de pe net si gata piesa. Mergem cu ea la prietenu’ stim noi care, care are casa de discuri si care merge la prietenu’, stim noi care, care e director de programe la radioul care are 350% audienta la radiourile din masinile care stau zilnic la cel putin 30 de stopuri in Bucuresti si, in 3 luni gata hitu, gata videoclipu, apare si can-can face niste poze din tufisuri si gata si vedeta. Cum care ? aia care gemea la inceput...ce nu intelegi...e cantareata, artist, muzician...pai da?...
Cam asta se intampla in Romania, doar in Romania, ptr ca peste tot pe unde am intrat in contact cu muzicieni fie in EuropaAmerica sau Asia nimeni nu are astfel de apasari. Fiecare isi asuma jobul sau fie ca este working musician(adica cei care sunt entertaineri) fie ca sunt free lanceri, zonal artist, national artist sau international artist in primul rand au joburi asigurate fie de un agent privat fie de o agentie de specialitate, sunt asigurati social si medical prin intermediul unui sindicat sau a unei uniuni profesionale si au acelasi statut fata de toti ceilalti membrii ai societatii, fiindu-le respectate gradele de competenta sau de experienta si fiindu-le respectat statutul de artist.
Insa au si ei tot felul de probleme de alta natura. In Germania, de exemplu, in partea de vest si sud a Germaniei muzicienii nu prea au de lucru, spre deosebire de cei din partea de est, mai ales de cei din Berlin care au mai multe joburi. In zona de stat lucrurile stateau foarte bine pana acum 5-6 ani. De atunci din lipsa de fonduri si/sau ptr ca au observat ca merge si asa au inceput sa introduca in orchestre si coruri persoane care vor sa cante dar au alte joburi si vin pe gratis, adica amatori. Iar asta este o mare problema in multe feluri. Occidentul are si el, precum vezi, ogroaza de probleme, insa daca muncesti si te promovezi si daca , mai ales, ai ceva de spus exista sanse mult mai mari, decat in Romania, sa te exprimi si sa traiesti la un standard civilizat, dintr-o meserie(arta) respectata de societate.
In Italia, taxele atribuite ownerilor de cluburi sau locatii in care se canta live sunt foarte mari, iar la ei nu exista varianta, ca la noi de lucru la negru ptr ca legile, chiar daca e Italia, sunt foarte drastice si se aplica. Din acest motiv muzicienii italieni migreaza in primul rand pe vapoare sau cei mai multi in alte tari. Elvetia este o tara buna ptr muzicieni unde onorariile sunt mai mari decat oriunde in Europa, dar iarasi, legile legate de emigratie si munca, chiar si ptr un neamt sau austriac sunt complicate si delicate. Nicaieri nu e roz. Exista o singura tara sau zona in care muzicienii chiar sunt rasfatati as putea spune. Ma refer la Australia si sora ei mai mica Noua Zeelanda. Acolo nu a existat criza, acolo exista un sindicat, poate cel mai puternic din lume(cu care dealtfel am intrat in contact in perioada in care m-am straduit sa pun bazele unui sindicat serios in Romania si nu am reusit). Concluzia este foarte simpla. Daca esti european si vrei sa inveti sa canti muzica exacta trebuie sa te duci de la Viena incolo ca sa poti invata la o scoala care conteaza. Iar apoi daca vrei sa profesezi trebuie sa te duci in cu precadere in tari de limba germanica unde bugetele sunt mai mari(Scandinavia,Olanda,Germania etc.). Daca esti european si vrei sa inveti si sa canti mai apoi in mod profesional jazz este obligatoriu sa iti faci bagajul si sa pleci in State sau Canada. Daca vrei sa canti rock trebuie sa pleci la Londra. In rest e frectie la picior de lemn. In Romania prospera doar cei care canta muzica populara romaneasca sau manelistii. In rest, ceilalti, o duc bine, in cel mai bun caz. Miles Davis avea o vorba : «  Cand muzicienii de rock au palate, muzicienii de jazz o duc bine ». Cam asa se intampla, in opinia mea cu muzicienii si cu publicul.

2014, 4 octombrie, Belgrad
Au fost cateva perioade de adevarata glorie universala sau locala in istoria muzicii universale sau romanesti. Si gandul ma duce in primul rand la secolul 19 cand in Europa de vest si centrala au fost oarecum concomitent o mare parte din cei mai de seama creatori. Chiar si la inceputul secolului 20 treaba asta s-a mai prelungit, nu cu aceiasi stralucire dar oricum bogata. Practic daca ar fi sa ne uitam incepand cu 1700 si pana in 1950, timp de doua sute cinzeci de ani in care muzica exacta a spus o mare parte din ceea ce a avut de spus. Inainte de 1700 au existat deja premizele aparitiei acestei epoci, in primul rand datorita laicizarii muzicii, mi-as putea eu permite sa spun si astfel prin popularizarea ei, iar impulsul a inceput in perioada renasterii ( e interesant faptul ca acea epoca s-a numit « renastere », adica renasterea suflului culturii antice, care cel putin ptr biserica era asociata cu paganismul si ereticul) o perioada in care s-a dezvoltat totul avand ca si impuls revolta fata de sutele de ani anterioare in care biserica a tinut totul ascuns populatiei, astfel interesele fiind doar de manipulare si conducere discretionara. Asadar perioada de aur a muzicii exacte a durat practic 250 de ani, atunci cand marea majoritate a creatorilor care conteaza au lasat in urma marea lor opera. Dar aceiasi muzica exacta a mai avut o epoca infloritoare. Aceea a marilor interpreti. Aceasta s-a consumat cam pe intreg secolul 20, atunci cand, iarasi, s-au exprimat intreaga pleiada de mari dirijori, instrumentisti si cantareti. Asa incat putem spune de data asta in mod complet faptul ca orizontul infloritor al muzicii exacte s-a consumat vreme de 3 secole.
In cazul jazz-ului perioada infloritoare s-a rezumat la secolul 20. Din 1900 odata cu zorii acestui gen muzical si incheind undeva in zona inceputului de mileniu trei si jazz-ul si-a, atins limita de competenta. Aici as mai adauga si istoria teatrului muzical american, a Broadway-ului, atat de apreciat peste ocean cu precadere dar si in Europa si Asia.
Rock-ul mondial a avut o si mai mica perioada infloritoare. Premizele lui au inceput undeva dupa cel de-al doilea razboi mondial, a culminat in perioada anilor 60-80 si a
inceput usor sa apuna spre finalul secolului, practic asistand la jumatate de secol de stralucire. Critica muzicala de specialitate care conteaza, anume aceea americana include toata muzica pop-ulara in rock asa incat aici vorbim inclusiv de pop si toate celelalte subgenuri pop-rock. Daca ar fi sa adunam totul intr-o suma esentiala, constatam ca intre 1950 si 2000 muzica, in general s-a manifestat cu toata puterea ei la mai toate nivelurile de perceptie, avand valoare nemaiintalnita pana atunci sau dupa. Din aceasta suma de 50 de ani si extinsa la maximum 300 de ani, traim noi astazi deopotriva muzicieni si public, producatori si consumatori, iar timpul in care traim este timpul trecut. Chiar si daca luam exemplul Romaniei matricea a fost ,in general si pastrand proportiile cam in aceiasi termeni. Mari compozitori de muzica exacta post-Enescu s-au manifestat in zona anilor 50-70. Mari interpreti deasemenea s-au manifestat intre anii 40-90. Jazz-ul romanesc prin marii lui reprezentanti a inceput sa se manifeste prin anii 50 si s-a cam oprit maxim la anul 2000. Rock-ul s-a manifestat infloritor intre anii 60 si maxim 90. Deci si aici ne raportam tot la timpul trecut. Iar din cate stiu si prin alte parti lucrurile s-au manifestat cam tot la fel. In nici un domeniu muzical nu au m-ai aparut fenomene, creatori sau interpreti care sa ii intreaca dpdv valoric pe cei din epocile mentionate, cel putin de la inceputul acestui mileniu si secol. Se pare ca lumea isi « trage sufletul » ? Se pare ca s-a spus tot ceea ce era de spus ? Se pare ca lumea a « obosit » ? Se pare ca lumea e foarte grabita spre nici ea nu stie ce si nu mai are timp sa creeze, sa asculte, sa se bucure de muzica cu adevarat valoaroasa, indiferent de gen ? Ce combinatie neinteleasa de mecanica cereasca si destin traim in acest moment in care sinusoida adn-ului uman colectiv cel putin la nivel de creatie, respectiv de transmitere a mesajului divin prin arta este undeva jos sau foarte jos si care va fi forma de dezvoltare sau aceasta involutie trebuie inteleasa tot ca o evolutie ? E foarte greu de spus si nu cred ca trebuie gandit pe axa bine-rau sau evolutie-involutie.
Un mare « aport » la toata aceasta treaba il are si media. Pe de-o parte cu un element pozitiv, iar pe de alta parte evident, cu unul negativ. Cel pozitiv consta in usurinta cu care ajungi astazi la informatie. In acest caz, poti asculta muzica inclusiv valoroasa, daca vrei, iar distanta intre tine si acea muzica este de un click. Cel negativ consta si probabil ca este ca o « emanatie » din motivatia pozitiva, in faptul ca muzica, efectiv, de cei mai multi oameni, este « luata peste picior ». Cei mai multi oameni o considera ca pe un lucru neserios si la care nu trebuie multa atentie, de aici aparitia unor « creatori » de bubble-gum-music, la asa cerere asa oferta si astfel profilul valoric al muzicii, luata in ansamblul ei, s-a deteriorat foarte mult, mai ales in ultimii 20 de ani. Problema cea mai mare dar si interesanta este aceea ca dupa 1990 cand declinul s-a accentuat si mai ales dupa 2000 cand criza de valori s-a asezat in mod clar, nu se intrevede deocamdata nici o schimbare in bine, care oricum din momentul in care o sa se intrevada procesul oricum va mai dura cel putin 10 ani pana cand se va putea identifica procesul si evolutia ca atare. O alta problema este aceea ca daca va veni o noua crestere valorica ce va veni cu siguranta, e doar o problema de timp, e greu sa identifici acum catre ce si cum va fi aceasta crestere. Deocamdata ca si in situatia unui organism viu, puterea de creatie muzicala a omenirii, dupa 100, respectiv 300 de ani a luat o pauza de odihna sau a intrat in hibernare. Cat va trece pentru un nou reviriment ? Cum vor suna si arata viitoare valori muzicale ale lumii si la ce tip de lume se va adresa ? Care va fi legatura cu acesti ultimi 300 de ani ? Greu de spus. Cat va dura aceasta hibernare ? Cat de epigoni sunt actualii creatori, referindu-ma la cei care chiar au ceva de spus ? Cat de constient sau inconstient va trece aceasta perioada ? Iarasi e greu de spus...Probabil ca vom marca aceasta perioada ca si una « neagra » asa cum e marcata dpdv muzical perioada de inceput a evului mediu, cand in afara unor canturi religioase mai mult sau mai putin interesante nu s-a intamplat mai nimic, tot ce a insemnat ars antiqua si ars nova, spre exemplu fiind la nivel de uz strict de specialitate. Sunt perioade in trecerea prin timp a speciei umane in care oamenii au fost mai putin sau mai deloc preocupati catre muzica. 

2014, 21 octombrie, Budapesta
Si aici concluzii…muzica, muzicieni, public. Ar trebui sa fie important ? Cred ca da. Dar doar pentru noi, cei care traim cu asta in fiecare zi. Muzica este importanta, ptr ceilalti, adica ptr cei care doar consuma muzica intr-un procentaj foarte scazut. Muzica este consumata, in marea ei majoritate ca pe un produs fast, rapid, fara prea multe brizbrizuri.
Cei mai multi fac asta, iar pentru ei muzica nu este importanta, e un amanunt al vietii lor. Ptr ei nu e nici o diferenta intre « Florin Salam » fie ca e din Romania si canta manele, fie ca e din America si canta country, fie ca e din Austria sau Germania si canta yodlere sau brass-music si Bach, Miles Davis sau Pink Floyd, indiferent de mesaj, daca el exista, al acelei muzici. Ei folosesc muzica, sau bautura, mancarea sau sexul ptr a-si satisface nevoi primare, ptr ca sunt la nivelul unor nevoi primare si nu isi doresc altceva. In kabbalah exista o teorie din acest punct de vedere care poate fi aplicata si aici fata de nevoia de muzica, cum de altfel poate fi aplicata atat la nivelul istoriei colective a omenirii dar si la nivelul fiecarui individ. In grija noastra de sine, adica in egoismul nostru, neperiorativ si necesar insa, primul nivel de necesar este acela al mancarii, adapostului si sexului. La acest nivel unu, sa-i spunem, se opresc marea majoritate a oamenilor. Din punct de vedere muzical acest nivel unu se traduce prin ceea ce iti scriam mai sus. Muzica de tip « Florin Salam », simpla, primara, facuta repede, consumata repede, fara un mesaj constructiv si evident raportandu-se la viata acestui nivel si la nevoile lui, cu « dusmani si smecheri » in manele, cu « baieti de baieti » si « respect » in hip-hop, cu fete dezbracate si baieti cu muschi si tatuaje in pop.
E peste tot si daca tu ca entitate ai depasit acest nivel te sufoca si te loveste in permanenta. Apoi este nivelul doi, mai putin intalnit la noi dar foarte des intalnit, deasemenea in tarile bogate, civilizate. E vorba de acea « minunata » clasa de mijloc, care mai consuma elemente din nivelul unu ,dar care de multe ori are pretentii mai inalte. In muzica se traduce prin, sa zicem « muzica de foc de tabara », de cantat pe plaja la Vama veche, folk sau rock, cu mesaj ceva mai rasarit. Acest nivel doi si-a rezolvat primele necesitati, iar aici este nevoie de acumulari materiale, adica de prosperitate si bogatie, prin asta este caracterizat acest nivel. Odata rezolvate nivelurile unu si doi, omul bogat si prosper simte nevoia si doreste recunoasterea acestora de catre ceilalti, iar asta se traduce prin nevoia de putere, dorinta de a-i stapanii pe ceilalti, de a le dovedi superioritatea, iar acesta este nivelul trei, dorinta de putere. Din punct de vedere muzical, aici, eu ii asez pe snobi, adica oameni care pretind dar nu sunt in stare sa priceapa muzica altor nivele. Tot aici ii asez pe colectionari. Cei care sunt pasionati de muzica, dar nu trec de nivelul unui middle-jazz sau middle-rock, cum ar fi, sa zicem, un Nat king Cole sau Louis Armstrong sau AC/DC sau Deep Purple sau tot aici ii asez pe semidocti, care sunt mai periculosi decat snobii, caci au si baze teoretice, de fapt, fals teoretice. Conform kabbalah exista un ultim nivel din aceasta realitate, cel mai de sus, la care s-a ajuns ca si necesitate sau dorinta, la care au ajuns putini oameni si anume dorinta de cunoastere. Dupa ce a rezolvat si cu puterea, omul si-a dat seama ca « finis coronat opus-ul » puterii, forma suprema de cizelare este cunoasterea, stiinta, cultura. Si atunci bogatul care intre timp a devenit si puternic isi permite sa puna mana pe carte adevarata si pe muzica adevarata. Putini dintre ei, repet. Altii, iarasi putini, dar un pic mai multi decat ceilalti, tintesc direct nivelul patru, dupa ce toti au trecut de nivelul unu, unii l-au rezolvat si pe cel de al doilea, iar acest nivel patru inseamna cu adevarat muzica « mare » de toate genurile si tipurile, aici deja sunt oameni de stiinta, oameni de cultura si arta absolut veritabili care percep si emit mesaje intelectuale consistente, este, in general acea lume retrasa, neimplicata social, in mare parte, caruia ii « pute » tot si toate, nu in totalitate insa si care judeca societatea pornind de la idiomul « noi si masele » adica noi, cei luminati si restul, prostimea si vulgul, la diverse niveluri de aroganta sau chiar la fara aroganta dar cu siguranta de ignorare a celor care nu sunt ca ei. Aici se asculta in principal muzica exacta, jazz-ul « intelectual », art-rock-ul si nu isi gasesc locul snobii, semidoctii, imbogatitii si « puternicii » indiferent din ce parte a societatii ar veni ei. Aceste patru niveluri, kabbalah ne invata ca apartin lumii materiale, fizice. Peste toate acestea exista si un nivel cinci, pe care kabbalah il numeste « punctul din inima ». Mai exact dorinta de a darui, de a impartasi, de a comunica , de a te apropia de ceilalti, de a crea o comunitate dornica de inaltare. Este nivelul de trecere de la lumea fizica la cea spirituala, este reintoarcerea fireasca ca si uniune de puncte din inima catre creator, prin dorinta de a primi sublimata cu dorinta de a darui, intorcand darul fiintei primit, inapoi catre creator, implinind astfel finalitatea visului creatiei, pe care creatorul la avut la inceputurile a tot ce exista. La acest nivel, ultimul cunoscut de entitatile fizice numite oameni ajung, dealtfel ca si la toate celelalte, cei care isi doresc acest lucru si cei care inteleg aceasta dorinta si acest parcurs. Unii parcurg cuminti toate cele 5 niveluri. Alti sar peste cele pe care nu le doresc. Foarte putini se nasc cu prerogativele nivelului cinci si tot foarte putini, pana la urma isi doresc acest nivel. Aici nu mai este vorba de cantitati. De bani, de putere si nici macar de cunoastere. Sigur ca aceasta din urma poate folosi dar nu este determinanta cum s-ar crede la prima vedere, ptr ca este un alt tip de perceptie si de manifestare. Am sa iti dau un exemplu evident legat de muzica. Nivelurile inferioare considera muzica un suport pentru dans, de exemplu si am intalnit, nu odata oameni care gandesc asa. Dar la nivelul 5 nu mai functioneaza nici analiza de forma sau fond a unei lucrari muzicale ci reactia directa constructiva a muzicii la si prin energiile subtile pe de-o parte, mai exact la modul in care intreg fluxul muzical influenteaza mediul viu inconjurator si mai ales asa cum ti-am spus intr-o alta ocazie faptul ca muzica pe langa faptul ca este un cod universal, este singura arta de esenta divina, deci necreata de om.
Kaballah este o cale spirituala, cam asa ar putea fi aplicata intre muzica si om, dar sunt si ate cai spirituale, evident, care pana la urma, cu un alt bagaj spun si mai ales duc la aceleasi rezultate.
Asta este muzica si muzicienii, ptr mine. Asta inseamna publicul, cel care este din ce in ce mai putin dedicat. Si mai e ceva si cu asta inchei. Suntem in plina decadere a valorilor muzicale dar asta nu poate fi decat benefic. Cu siguranta va urma o perioada de inflorire, de renastere si asta este foarte bine, chiar daca aceasta nu se va intampla in timpul vietii mele. Din acest motiv spuneam despre greseala de a indentifica raul sau binele, evolutia sau involutia. Pana la urma daca un gen muzical exista, asta inseamna ca el este necesar, este dorit. De la manele la Dream theater. De la muzica populara la Bach, de la folclorul autentic la muzica astrelor. Iar omul in functie de ce poate si ce-i place are o nevoie nesfarsita de muzica."Fara muzica viata ar fi o greseala".