duminică, 24 ianuarie 2016

Cultura inculturii in numele "cascavalului" de publicitate sau muzician made in Romania

Jungla, ipocrizie, concurenta neloiala, promovarea (prea) facilului, mafie, cumetrie, lipsa de respect, lipsa de solidaritate si cate or mai fi...

Din pacate si o spun a nu stiu cata oara, traim intr-o tara in care muzicianul profesionist se loveste de mult mai multe probleme decat un muzician din Germania sau Anglia, spre exemplu. Mai intai ca ne raportam la o piata foarte mica, iar oferta pe piata, aproape la orice nivel depaseste pe alocuri cu mult cererea, adica sunt foarte multe trupe, sunt foarte multi oameni care canta. Si aici problema e nuantata. Sunt oameni care fac doar asta si intra in coleziune de interese cu alti oameni care au un day-job. Cel care are un day-job vede intr-un fel, spre exemplu partea legata de cat ar trebui sa fie un onorariu basic pe piata concertelor de club, spre exemplu si cu totul altfel vede unul care traieste strict din asta. Iar asta este doar o mica parte a noianului nesfarsit de probleme.  Apoi sunt tot felul de performante, unele foarte bune, iar altele mai putin bune si sunt tot felul de frustrari foarte motivate din partea unora care muncesc ani in sir intr-o scoala de muzica si  invata muzica "pe paine" si constata ca pe de-o parte asta nu ii aduce mari beneficii, iar pe de alta parte vede cum un sistem construit mafiotic si clientelar referindu-ma aici la sistemul productie-promovare-vanzare la nivel mainstream exista niste domnisoare si domni care nu trec de nivelul de competenta al clasei a 5-a de la liceul de muzica care sunt promovati si se numesc indeobste artisti. Pe de alta parte a ramas un nivel crescut de piraterie care gatuie piata si asa modesta, iar ceea ce indeobste deranjeaza din ce in ce mai multa lume este fuga aceasta necontenita dupa bani pe relatia produs simplu (simplist) dat la public(bizoni) consumat, promovat pe canale care urmaresc in primul rand atragerea de "cascaval"de publicitate si intr-o consistenta mult prea vasta a eludarii unei orientari macar catre mai multa calitate si mai putin comercialitate. Institutiile statului manifesta o mare lipsa de interes fata de toate acestea.
Apoi este o lipsa acuta de canale care ar trebui sa promoveze muzica si ca produs cultural. Prin alte tari treaba asta este sustinuta si de diverse autoritati fie la nivel de stat fie la nivel de comunitati mai mici. Romania, se zice ca nu isi permite asta atata vreme cat nu sunt bani de spitale, de scoli, de drumuri, de asistenta sociala si de sanatate coerenta si cate si mai cate. Un astfel de demers ar parea o tichie de margaritar pentru un chel. Ceea ce este oarecum salutar este internetul cu conditia sa stii sa il folosesti, cu conditia sa stii cum sa investesti niste bani pe care, se presupune ca deja ii ai si astfel sa iti creezi mica ta industrie de productie, promovare si vanzare de muzica originala. Din pacate si asta in Romania este destul de la inceput. Un sindicat, spre exemplu, este efectiv imposibil de realizat tocmai datorita acestui imens corolar de interese foarte diferite. De aici si alte probleme cum au fost deja manifestate prin media destine dramatice ca cele ale lui Johnny Raducanu sau Gil Dobrica, de exemplu, oameni care au sfarsit foarte nedrept. Asumarea manfestarii artistic-muzicale intr-o astfel de jungla este o hotarare complicata si destul de dramatica, dar pe de alta parte si comica sau tragi-comica. Multi au ales sa renunta la acest circ si s-au lasat de cantat sau au plecat din tara. A fi muzician profesionist in Romania, fara a avea o umbrela si asa schimonosita din partea statului (ma refer aici la institutiile muzicale din Romania unde bineinteles ca e o alta jungla)este un demers si un drum extrem de sinuos, pe care il cunosc foarte bine la mai toate nivelurile de afisare si competenta, iar cei care aleg asta acum sau mai tarziu trebuie sa stie ca trebuie sa fie pregatiti si de iad dar si de rai. Inchei prin a mai spune inca odata: a fi muzician este o profesie dar mai ales o arta. Muzicianul trebuie respectat ca atare si o spun pentru ca de fapt in Romania nu este repectat si mai ales este confundat cu tot felul de alte lucruri. Muzica este o arta care trebuie pretuita si la propriu si la figurat cu alte cuvinte muzicianul nu se distreaza ci munceste, ba mai mult "arde", artistic vorbind.
Cel mai mare pacat in aceasta pseudo-comunitate muzicala din Romania este egoismul si nepasarea si aici ma refer la cei din interiorul breslei. Grav mi se pare ca asta nu se poate schimba niciodata.




joi, 21 ianuarie 2016

Cultura muzicala din Romania - un hit imitat prost de la marginea civilizatiei occidentale

Nu sunt un rocker prin excelenta, insa am fost in preajma fenomenului de pe vremea cand Iris canta la "Turturele" (casa de cultura a sectorului 4 din Bucuresti) adica incepand cu anii 80' si pana mai azi cand intalnesc trupe rock cu baieti si fete de 16-17 ani repetand prin diverse catacombe nestiute de nimeni de-a lungul si de-a latul Bucurestiului, sau Timisoarei, de pilda. Am promovat fenomenul dintotdeauna atunci cand am putut ca si jurnalist muzical. Evident ca am asistat si am participat la fenomenul  jazz-blues din Romania, iarasi intr-un fel sau altul. In general lumea rock-ului si lumea jazz-ului sau blues-ului din Romania este destul de restransa, in cazul jazz-ului sau blues-ului chiar foarte restransa. Pretind ca pot vorbi, asadar, in cunostiinta de cauza si din perspectiva muzicianului dar si din perspectiva cronicarului. Probabil ca sunt cateva sute de tineri care canta in diverse trupe care traiesc si mor mai repede sau mai tarziu, alte cateva sute de tineri si mai putin tineri care sustin prin promovare, management si productie mediatizand acest fenomen si alte cateva zeci de mii de tineri si mai putin tineri care consuma acest fenomen. In toata aceasta conjunctura, se intampla cateva lucruri absolut evidente:
1. Exista o doza foarte mare de voluntariat si de servicii contra servicii, care arata pe de-o parte gradul de interes dar si entuziasmul colectivitatii dar si dezinteresul total al societatii, in mare parte.
2. Exista o doza foarte mare de respingere reciproca intre aceasta masa de oameni entuziasti si tot ce inseamna indeobste media si mainstrem-ul propriu-zis.
3. Evident ca underground-ul prin definitie trebuie sa fie o chestie mai misterioasa, la care trebuie sa faci ceva eforturi pentru a-l putea explora si mai ales pentru a-i fi parte, numai ca unul este acest pachet de reguli ale jocului si alta este pachetul de riscuri, de umilinta si dezamagire cronica cu care vine societatea romaneasca, aproape ca un bonus perfid peste aceasta, pana la urma, poveste frumoasa
Ceea ce este profund si face diferenta intr-o maniera absolut evidenta, fie ca e vorba de muzica din pivnitele anilor 80' sau a celor din 2016 din Romania si undergroundul din Germania sau Anglia spre exemplu este mentalitatea oamenilor, acel mental colectiv in care cetateanul de rand din Southampton sau din Hansa-Homburg, omul de pe strada, are un pachet de prejudecati, in minte, total diferit vis-a-vis de muzica in general sau fata de rock-blues-jazz in special, fata de cetateanul similar din Tecuci, Faurei sau chiar Bucuresti. Aceasta diferenta a avut are si va mai avea multe de spus in ceea ce priveste interesul, atentia, respectul si pretuirea pe care o poate avea o colectivitate fata de un fenomen  artistic. Acel tip de educatie care ii spune celui din Southampton, in genere si nu ii spune celui din Faurei ca trebuie sa respecte si ceea ce nu ii place sau agreaza fie ca el ajunge patron de aprozar sau parlamentar european.






luni, 18 ianuarie 2016

Talentul ca si povara. Muzica si Romania sau baba si mitraliera.



Este un subiect despre care se vorbeste foarte putin in Romania. Oamenii indeobste isi inchipuie ca a fi muzician este ceva simplist. Mai exact muzicienii sunt cei care canta muzica clasica, prin "clasica" intelegandu-se muzica ce se canta la filarmonica sau la opera. Daca esti in zona jazz, blues, rock, pop, foarte putini isi pun problema ce esti sau cu ce te ocupi, sau daca castigi din asta, sau daca nu cumva esti neserios sau ciudat. Cu siguranta nu esti muzician. De cele mai multe ori esti "baiat". Adica baietii de la Holograf sau de la Iris. Unii dintre ei au in jur de 60 de ani. Iti vine sa ii spui unui profesor universitar sau unui doctor, in varsta de 60 de ani, baiatu' de la catedra sau baiatu' cu bisturiul? Ma gandesc ca nu...E mult de vorbit pe acest subiect. Culmea este ca am ocazia sa discut cu oameni foarte deschisi la minte carora li se pare normal sa fie asa. Dar nu este normal. Este anormal, ba chiar as spune ca este discriminant. Este vorba, de fapt, despre o lipsa de respect latenta din partea societatii romanesti catre breasla muzi(cienilor)cantilor care provine din doua zone: pe de-o parte din primitivismul societatii romanesti fata de acest subiect legat de oamenii de muzica din Romania, iar pe de alta parte vine din lipsa totala a vreunui demers din partea breslei de a se coagula, de a avea un cap si o coada si care, evident, ca isi merita soarta. In fine... vorbesc aici, in acest material despre copilul care (Doamne fereste!) este talentat la muzica.